KLAUS IOHANNIS, LA ȘEDINȚA DE GUVERN: “SINGURUL TREN CĂTRE UN VIITOR MAI BUN ESTE EDUCAȚIA. TREBUIE SĂ ACȚIONĂM ACUM”

Distribuie pe:

Președintele Klaus Iohannis a prezidat ședința în care Guvernul urmează să adopte un memorandum privind implementarea proiectului “România Educată” și aprobarea priorităților în reforma sistemului național de Educație.

Premierul Florin Cîțu a confirmat, marți, prezența președintelui Iohannis la ședința de Guvern.

De altfel, acesta l-a întâmpinat, miercuri, pe Iohannis, când a sosit la sediul Guvernului.

“Astăzi e o zi extrem de importantă pentru viitorul educației. Înaintăm decisiv pentru implementarea proiectului «România educată». Reforma sistemului de învățământ e obligatorie dacă vrem ca generațiile viitoare să beneficieze de educație de calitate și de șanse reale pe piața muncii.

«România educată» e un proiect cu legitimitate democratică, bazat pe cea mai amplă consultare din perioada post-comunistă. Proiectul are deja un sprijin financiar important, prin PNRR, de 3,6 miliarde euro.

O țară pe deplin dezvoltată și pe delin consolidată are o populație educată și informată. «România educată» propune soluții concrete, obiective, măsuri și ținte ambițioase, dar realiste: scăderea ratei de părăsire timpurie a școlii, reducerea analfabetismului funcțional, competențe digitale de bază, creșterea numărului de absolvenți de studii superioare.

Proiectul e foarte aproape de sufletul meu. E o oportunitate istorică, dar și de mare responsabilitate pentru actuala clasă politică. E nevoie de o participare consistentă, la nivel parlamentar, pentru adoptarea legislației. Singurul tren către un viitor mai bun este educația. Doar astfel putem oferi copiilor și tinerilor din România șansa de a profita pe deplin de oportunitățile pe care le oferă o economie modernă și o societate democratică.

România se confruntă cu un declin demografic accentuat. Nu avem timp să irosim potențialul tinerilor noștri. Nu ne permitem să îi pregătim cu instrumente din trecut pentru nevoile viitorului. Nu avem voie să lăsăm niciun copil în urmă. Trebuie să acționăm acum”,  a declarat Iohannis în deschiderea ședinței de Guvern.

Domeniile prioritare de acțiune din cadrul proiectului “România Educată” sunt: cariera didactică; managementul și guvernanța; finanțarea sistemului de învățământ preuniversitar; infrastructura sistemului de educație; curriculum și evaluare centrate pe rezultate; educație incluzivă de calitate pentru toți copiii; alfabetizarea funcțională; promovarea educației STEAM (science, technology, engineering, arts and mathematics); digitalizare; reziliență.

Memorandumul cuprinde și termene asumate de Guvern pentru implementarea proiectului. Astfel, se urmărește constituirea, până la 1 august, a unui grup de lucru interministerial, coordonat de prim-ministru, care va elabora rapoarte trimestriale de monitorizare a implementării proiectului “România Educată”.

Totodată, se propune adoptarea, până la 10 septembrie, a unei hotărâri de Guvern privind aprobarea planului de acțiune, cu termene și responsabilități, pentru implementarea proiectului.

Până la 1 octombrie, se are în vedere elaborarea pachetului legislativ care să asigure implementarea proiectului “România Educată”.

În lunile octombrie și noiembrie ale acestui an, Executivul dorește să organizeze consultări cu partenerii sociali, reprezentanți ai asociațiilor de părinți, ai mediului economic și organizațiilor neguvernamentale, ai comunităților locale, ai altor autorități/ entități publice, elevi, studenți, profesori, experți, pentru definitivarea pachetului legislativ.

Lasă un comentariu