Suntem conduși de politicieni. Știm cu toții că politicienii au ca principală preocupare inventarea unor minciuni credibile, destinate prostirii cetățeanului. Cu toate acestea, o mare parte a românilor are încredere în politicieni, îi alege încrezându-se în promisiunile electorale și chiar îi susține în efortul lor de face credibile cele mai josnice înșelăciuni. În mod sigur, am fi uimiți dacă am putea afla câți bani și câtă energie se cheltuiesc pentru prostirea noastră colectivă. În afară de cultivarea minciunii și de propria îmbogățire, nimic altceva nu-i important pentru politician. Consecința? Conduși de politicieni, întreaga noastră viață este dirijată de înșelăciune și, în subsidiar, de lupta dură dintre ei, pentru îmbogățire, prin furtul banului nostru. Banul acela care niciodată nu este suficient pentru salarii, învățământ, sănătate, drumuri, agricultură sau pensii.
Pe seama formulei extrem de simple a acestui mecanism lesne de priceput, pânăși de persoanele cele mai puțin dotate intelectual (ei ne mint, noi îi alegem), politicienii au construit un eșafodaj imens de teorii “atestate”științific, de îmbietoare strategii ale dezvoltării, de grijă pentru sănătatea noastră, de programe mărețe destinate creșterii nivelului de trai și modelării unui om nou, prosper și fericit. Toate, dar absolut toate fiind parte a marii și permanentei înșelătorii.
Mulți dintre noi cred, privindu-le cu admirație, cățările bogate sunt bogate fiindcă, așa cum ni s-a spus, au cetățeni mai responsabili decât suntem noi, românii. Ori că sunt bogate întrucât locuitorii lor, spre deosebire de noi, au știut să construiască de la temelii o societate solidă, dedicată bunăstării tuturor, au pus bazele unei comunități drepte, supusă unor reguli democratice pline de compasiune și grijă pentru cetățean.
(...) Bogăția țărilor bogate ce ne sunt date ca exemplu, în mod ostentativ, are ca izvor principal furtul, prădarea violentă a resurselor naturale aparținând altora, exploatarea nemiloasă, timp de secole, a sute de milioane de locuitori nevinovați ai acestei planete, jafuri de proporții, crime abominabile, vânzarea milioanelor de sclavi, iar mai apoi inventarea și susținerea unui nou tip de sclavagism: sclavagismul economic.
Pentru bogățiile afișate azi, prin minciună, au fost pornite războaie nimicitoare. Tot prin minciună au fost defăimați și executați mai apoi conducători care și-au protejat cu adevărat poporul și s-au opus jefuitorilor de profesie. Prin minciună, au fost subjugate popoare, promițându-le prosperitate. Au fost rupte în bucățele state ce s-au dorit unitate și puternice, dar care nu au acceptat asuprirea. A fost împărțită lumea în bogați și săraci. (...)
Nu este necesar să dezvoltăm acum ideea marilor minciuni privitoare la sursa bogățiilor statelor ce ne privesc cu milă sărăcia deși, cu două decenii în urmă, unul dintre înalții demnitari indieni îmi spunea că la apogeul dominației britanice în India, timp de mai bine de o sută de ani, din portul Bombay (unde se înalțăși astăzi Arcul de Triumf în cinstea reginei Victoria!) a plecat cu destinația Marea Britanie, la fiecare început de lună, câte o navă plină ochi cu tone de pietre prețioase și aur.
Avem la îndemână, viu, exemplul României. Țară care, prin minciună, imposturăși viclenie a fost prăduită, sistematic, sute de ani. Conform studiului profesorului Eugen Stănescu, între 1400 și 1945, din România s-a scos echivalentul a 12.564 tone aur (circa 484 miliarde euro). După 1990, în numai 26 de ani, s-a furat de patru ori mai mult. Adică 1900 miliarde euro! De-ar fi să enunțăm numai minciunile politicienilor români din ultimele decenii, am putea scrie un roman fluviu. Revoluția populară din decembrie 1989 s-a dovedit a fi mai puțin popularăși mai mult instrumentată de forțe opuse lui Ceaușescu, situate în afara granițelor României. “Averile din băncile străine” ale cuplului prezidențial, împușcat câinește la Târgoviște, n-au existat niciodată.
Ajutorul atât de mult așteptat, oferit de partenerul nostru strategic de mai târziu, numai ajutor n-a fost. Între altele, ne amintim tristul și costisitorul experiment “Bechtel”, un furt la drumul mare, demn de “Vestul sălbatic”. Interesul american în România și consecințele ignorării acestuia ni le arată, fără ocolișuri, și unul dintre exponenții politicii americane - politologul american George Friedman: “Americanii vin aici să facă bani [...]. Gazele de șist sunt o armă care poate fi folosită pentru a evita războiul. Rusia controlează Europa prin gaze. Aveți nevoie de resurse alternative, iar România e cea mai bogată în astfel de resurse. De aceea americanii sunt atât de interesați de resursele voastre [...]. Ori lăsați americanii să extragă gaze de șist, pentru a le vinde Europei dependente de gazul rusesc, ori vă vom izola ca pe vremea lui Ceaușescu și vă lăsăm pradă războiului”.
Nici privatizările atât de mult lăudate de proaspăta democrație românească nu au adus bunăstarea promisă. A fost, practic, un demers planificat pentru distrugerea industriei autohtone, care reprezenta un serios impediment în calea neo-colonizării aflate pe rol. Epitetul “grămadă de fier vechi”, atribuit industriei autohtone în 1990, trebuia să devină realitate. Și, așa s-a întâmplat. 80% din industria autohtonă a fost transformată în fier vechi, vândută ca atare, în lumea largăși hapsână, încărcată în nesfârșite garnituri de trenuri sau topită în puținele oțelării românești rămase temporar, special pentru asta, pe picioare.
Nici companiile străine, sosite în valuri și primite cu aplauze, care ne-au promis înflorirea țării, nu s-au înghesuit să ne dezvolte economia. A fost, și în acest caz, o imensă minciună. Rezultatul? Acum, peste 50% din economia românească aparține companiilor străine, iar sectoarele importante sunt acaparate de străini, în proporție de 80%. “La vârf, acolo unde sunt rulajele de miliarde de lei, sectoare precum comerțul, industria auto, industria grea sau industria alimentară sunt teritorii rezervate exclusiv de companii cu capital străin [...]. Potrivit studiului “Capitalul privat românesc”, realizat de Z.F. împreună cu PIAROM, Patronatul Investitorilor Autohtoni din România, firmele străine dețin peste 80% din fabricarea produselor de tutun, prelucrarea țițeiului, fabricarea de autovehicule și echipamente electrice, telecomunicații, industria metalurgică, fabricarea băuturilor și fabricarea de mașini și echipamente”.
Minciună s-a dovedit a fi construcția de autostrăzi. Vă amintiți? “Aici sunt banii dumneavoastră!”. Suntem, azi, țara cu cele mai puține autostrăzi din Europa, după ce din 1990 până acum s-au perindat la Ministerul Transporturilor 27 de miniștri, fiecare cu suita sa de minciuni.
Minciună gogonată a fost promisiunea de dezvoltare a rețelei de căi ferate, prin “spargerea” vechiului C.F.R., operă a “strategului” T. Băsescu. Azi circulăm mai încet și mai nesigur pe calea ferată, decât în secolul 19, la începuturile infrastructurii feroviare în România.
Minciună a fost afirmația lui Isărescu că, dacă România nu-și păstrează rezerva de aur la Londra (demers pentru care plătim o taxă importantă) își pierde “credibilitatea internațională”.
Minciună a fost și primirea noastră în Schengen. O alta, eliminarea vizei pentru America.
Minciună a fost că Armata Română va deveni mai puternicăși mai bine plătită după accederea la N.A.T.O.
Minciună a fost și că prin intrarea în Uniunea Europeană economia românească va ajunge la nivelul economiilor prospere din Europa. Am ajuns deja de râsul Europei, iar la Bruxelles, la așa-zisa masă a bogaților, nu ne bagă nimeni în seamă. Cele 86 de miliarde, pe care “ni le dă” U.E., ca urmare a intervenției providențialului președinte român Klaus, s-au dovedit a fi o minciună imensă.
Declarațiile aproape zilnice ale premierului conform cărora am trăi mai bine sunt minciuni. Minciună pare a fi și “pandemia” care ne chinuie de mai bine de un an de zile. Minciună este, cu siguranță, și “imunizarea” atribuită vaccinurilor apărute suspect de repede după declanșarea pandemiei.
Minciună este și că recent inventatul “bilet de voie” european ar contribui la mai ușoara circulație a persoanelor, din moment ce prin el se restricționează sever circulația celor nevaccinați. Tot “persoane europene”și ei.
Ar fi ușor să umplem câteva pagini cu minciunile care ne inundăși ne dirijează viața. Le știm cu toții. Sunt atât de multe încât înlocuiesc adevărul și ajungem să le credem (...).
Concluzia acestui text, ce s-a dorit a fi sincer, este căștim cu toții că suntem mințiți. Că acceptăm, în mod conștient, să trăim scăldându-ne zilnic în minciună. Că, deja, fiecare dintre noi depistăm ușor și recunoaștem minciuna politicianului. Dar, întâlnind-o, lăsăm privirea în jos și trecem mai departe cu speranța, lașă, că celălalt se va fi săturat și, exasperat, îi va lua el de gulerele albe pe mincinoși, pentru a da cu ei de pământ.
Marele Adevăr este că ne mințim pe noi înșine!
