ZIUA IMNULUI NAȚIONAL

Distribuie pe:

Asociația Culturală “Tradiții Mureșene” invită toți locuitorii Târgu-Mureșului la un eveniment cultural-artistic și educativ-tematic, intitulat ,,Ziua Imnului Național”. Acesta se desfășoară cu susținerea Guvernului României și va avea loc în data de 28 iulie 2021, de la ora 19, în Cetatea Medievală Târgu-Mureș, și va cuprinde momente de evocare ale Imnurilor de Stat din diferite perioade istorice. Totodată, ne vom delecta în cadrul unui spectacol care îi va avea drept invitați, în semn de înfrățire și colaborare, pe membrii Grupului Vocal “Voievozii Munților” din comuna Vâlcele, județul Covasna, avându-l alături de noi pe părintele Vasile Tămaș. De asemenea, ne vor încânta artiști consacrați precum Ciprian și Mihaela Istrate, Ioan Cristian Țăran, Ina Todoran, Ana Maria Cioată, Alexandra Togănel, Adrian Arghir Cioată, Ovidiu Furnea, Georgiana Pușcas, Georgiana Moldovan și Grupul Vocal Folcloric ,,Maris”. Pentru a îmbina muzica și dansul, vor avea loc momente artistice, prin prezența Ansamblului de dansuri populare ,,Spice Mureșene”.

Este bine cunoscut că simbolurile naționale - stema, drapelul și imnul fac parte și reprezintă identitatea națională a fiecărei națiuni, ceea ce, fără îndoială, și în țara noastră înseamnă o stare de spirit, fiind o mândrie și foarte dragi românilor. Acestea au un caracter emblematic și s-au născut în momentele incandescente ale istoriei noastre - sinteza de luptă, însuflețire, solidaritate și curaj, dar și de omagiu și cinstire națională pentru emanciparea, independența și unitatea de neam străvechi românesc.

Imnul național, “Deșteaptă-te române!”, născut în Zilele Revoluției de la 1848 și cântat în momente grele pentru națiunea noastră, de către generațiile care au făurit statul român, ne îndeamnă să înțelegem că la temelia unui stat puternic stă întotdeauna un popor solidar și responsabil și că, fără implicarea activă a tuturor cetățenilor săi în viața societății, nu putem avea o țară stabilă, prosperă și demnă.

Lasă un comentariu