Este vorba, evident, de Cîțu și Orban ai noștri, care, intrați într-o competiție efemeră după putere, au lăsat țara de izbeliște, un fel de sat fără câini, oferind, astfel, suficient spațiu de manevră “celor ce Ardealul îl vor pustiu”.
Până una-alta, nu putem spune că la noi e rău. Aprovizionarea cu de toate merge strună. În consecință, avem de toate, chiar dacă, mai nou, inflația zburdă galopant. Pe rafturile magazinelor găsim tot ceea ce ne trebuie pentru că importurile merg și ele șnur. Aceasta înseamnă că cineva lucrează de zor pentru noi, evident pe bani, și nu puțini. Exporturile sunt însă mai slabe. Ele reflectă lucrul nostru pentru alții, de altfel, destul de modest, restul completându-se cu împrumuturi. Dar suntem mulțumiți, în cele din urmă, cu explicațiile domnului prim-ministru Cîțu care, atunci când nu-și ponegrește șeful de partid căruia vrea să-i ia funcția cu orice preț (deși nici unul nu o merită), deci între două spiciuri de acest gen, își face timp să ne liniștească cu creșteri economice fulminante pe care “România nu le-a avut în ultima sută de ani.” Și n-avem motive să nu-l credem din moment ce fabricile și uzinele noastre, câte mai sunt, dacă sunt, iau foc de atâta utilizare, una câte una, cu toate că nu știm ce mai produc, dacă avem în vedere că și chibriturile și scobitorile pe care le procurăm de pe rafturile magazinelor sunt “Made în China”.
Liniștiți că baza materială a existenței noastre ne este asigurată pentru că, nu-i așa, avem ce mânca și îmbrăca (despre încălzire și iluminat vom vorbi la iarnă), am putea dormi liniștiți, dacă pe scena politică a țării nu s-ar produce atâta vânzoleală, de fapt mai mult circ, românii în totalitatea lor “așteptând cu sufletul la gură Congresul” PNL din luna septembrie a.c., pentru a ști care dintre cei doi “iluminați”, Orban și Cîțu, vor accede la șefia partidului pentru ca să știm și noi, muritorii de rând, când va începe în România era fericirii eterne. De altfel, noi, românii, suntem mereu în așteptarea acestei minuni de peste trei decenii încoace, și dacă până în prezent n-am avut de-a face cu ea, poate-poate... acum. Iar, din moment ce lupta aceasta oarbă din interiorul principalului partid de guvernământ și cearta ca la ușa cortului dintre partenerii de coaliție sunt acceptate ca firești de către președintele Iohannis, devenind chiar politică de stat, înseamnă că suntem pe drumul cel bun. Celelalte probleme existențiale: nivelul și calitatea vieții, educația și sănătatea, în viziunea prezidențială, mai pot aștepta.
Singurii de la putere care stau liniștiți în banca lor, și nu degeaba, sunt udemeriștii, ca reprezentanți oficiali ai iredentei maghiare. Pentru ei, acest mediu conflictual generat de partidele românești constituie o adevărată mană cerească, un prilej fericit pentru a facilita fără opreliști implementarea strategiei lui Viktor Orbán al Ungariei, de cucerire pe cale pașnică a Transilvaniei, care, conform spuselor acestuia cu prilejul comemorării centenarului de la Trianon, ne asigură că viitorul va fi în maghiară.
Și în vreme ce ai noștri lideri, de la Orban la Cîțu, via Iohannis, privesc realitățile din jurul nostru cu ochelari de cai, avem suficiente argumente cum ni se duce pământul de sub picioare, pământ stropit, din veac în veac, cu sângele înaintașilor noștri. De la terenuri agricole și păduri cumpărate, la investiții exclusiviste, de sute și sute de milioane de euro pentru comunităților maghiare de pe teritoriul României, ceea ce înseamnă, pe lângă activități economice, investiții în sport, cultură, educație, în sporirea natalității și sprijinirea familiilor de maghiari defavorizate, creându-se astfel piloni de bunăstare pentru o anumită categorie etnică, cu o tentă politică bine precizată. Orbán al Ungariei face prin secuime exact ceea ce nu face Orbán al nostru la el acasă, în întreaga țară. De ce? Pentru că întreaga noastră clasă politică dominată de aventurieri și incompetenți n-au interesul de a sluji țara, pe cei mulți, ci pe ei înșiși, fiind incapabili să discearnă drumul greșit pe care conduc această țară. De aceea, de dragul liniștii de care au nevoie de a-și face mendrele pe seama acestui popor, se fac că n-aud
și nu văd ce se întâmplă și sub acest aspect în țară și nici n-au curajul să bată măcar obrazul celor care zi de zi nu încetează să ponegrească țara, atentând la suveranitatea și integritatea ei.
De notorietate sunt comentariile recente din presa maghiară, îndeosebi ale oficiosului guvernamental Magyar Nemzet (națiunea maghiară), pe marginea oficializării intrării Roșiei Montane în Patrimoniul Mondial UNESCO, pe care o citează ca pe unul din cele mai importante orașe miniere din vechea Ungarie, după ale căror imense zăcăminte de aur și argint tânjesc și acum. Autorul încheie articolul cu sloganul “Să salvăm Roșia Montană Maghiară”, întrebându-se, în cele din urmă, astfel: “De fapt, de când aparține Roșia Montană României?”
O întrebare cretină, care n-are niciun suport științific, dar cu efect propagandistic devastator, în condițiile în care știrile false educă și trec foarte ușor pe post de adevăr, în rândul populației neinstruite, și mai ales al politicienilor lipsiți de cultură, dar cu funcții importante și cu putere de decizie.
Acest mod de abordare a realităților dovedește că în rândul maghiarilor cu IQ redus încă nu este soluționată problema întâietății oului și a găinii. Iată ce spune, în acest sens, celebrul arheolog de talie mondială, John Nandriș, profesor la Universitatea din Londra, într-un recent interviu acordat Formulei AS: “Despre valahi știu sigur că n-au venit din altă parte, așa cum susțin autorii șovini. Valahii sunt o populație tracă pentru că aria lor de distribuție este aceeași cu a tracilor. Deci, provin din traci, din daci, din geți. Dacii, la fel, nu au venit din altă parte, așa cum nici n-au dispărut după războaiele cu romanii. Îi vedem imortalizați pe Arcul lui Constantin într-un mod care îți dă garanția că nu poți greși când spui că nu au dispărut de tot. Așa cum nu poți greși spunând că ungurii nu erau prin Transilvania pe vremea aceea. Nu poți scăpa așa de simplu de un popor. El nu poate dispărea așa, pur și simplu.
Într-adevăr, dacii, și mai târziu românii, au trebuit să se retragă în munți de-a lungul istoriei, în timpul invaziilor, dar noi avem aici, în Europa, un continuu trac.”
Așadar, lucrurile sunt cât se poate de clare, însă propaganda iredentistă imună la realități nu-și schimbă năravul. Avem de a face cu un adevăr istoric clar, însă în condițiile în care ai noștri politicieni vând pe capete patrimoniul țării, și în primul rând pământul, n-ar fi exclus ca părți din Roșia Montană să fi devenit proprietatea vreunui magnat londonez cu certificat de naștere la Budapesta și atunci lucrurile stau altfel.
