ÎN SFÂRȘIT, S-AU PRINS...

Distribuie pe:

Când am inițiat, iar apoi a fost adoptată Legea Autostrăzii ,,Unirii”, Târgu-Mureș - Iași, gurile rele din UDMR ziceau că mă preocupă să împing Transilvania către moldoveni și ruși, care ne vor ,,invada” și ,,cotropi”, îndepărtându-ne de vest și valorile europene. Astăzi, neavând ce proiecte serioase să pună pe masă pentru Programul Național de Redresare și Reziliență, udemeriștii au dat-o la sucit. Acum este, de fapt, bună legea inițiată de Pașcan pentru proiectul autostrăzii.

Iată declarația primarului municipiului Târgu-Mureș, Soós Zoltán, pentru Radio Târgu-Mureș: ,,Doar câteva proiecte o să menționez, pe care municipiul le va depune - unul este proiectul trenului periurban, Autostrada Tg. Mureș - Iași, primul tronson între Ungheni și Miercurea Nirajului, pentru care am făcut demersuri la Ministerul Dezvoltării și ni s-a promis și deja s-a decis la nivel de Guvern că acest tronson de autostradă va fi construit, respectiv Podul între Tg. Mureș și Sâncrai, având în vedere că acestea ar degreva foarte mult traficul greu din zona orașului și din zona metropolitană.”

Măcar de s-ar realiza ceva concret în acest sens, că Muzeul Fotografiei reprezintă doar fața propagandistică a orașului către trecut, fără niciun viitor optimist pentru dezvoltare și bunăstare.

Lasă un comentariu