* Biserica este revelarea adevărului dumnezeiesc pe pământ, hărăzită prin esența sa, fie “Patria comună a tuturor oamenilor”. Ea nu permite nici unuia dintre fiii săi să tacă în fața unei calomnii care atacă și denaturează dogmele sau principiile sale. Pământul și materia țin de domeniul Statului: arma lui este sabia. “Sufletul” este singurul domeniu al Bisericii: cuvântul, singura sabie de care se poate servi... A răspunde calomniilor cărora Biserica îi este obiect nu este numai un drept, ci o datorie pentru toți membrii săi. A tăcea este o crimă nu numai la adresa celor care au bucuria să îi aparțină, ci încă și mai mult la adresa celor care ar putea să o aibă și pe care false prezentări pot să îi depărteze de adevăr. “Orice creștin” care aude că este atacată Biserica și credința sa trebuie să o apere după priceperea sa, fără să aștepte o autorizație oarecare, căci: “Biserica nu are avocați oficiali!”
Sfânta Scriptură” ne tot învață că... “dacă noi tăcem - vor vorbi pietrele”, și constatăm cu regret că “tăcerea noastră a transformat pietrele în... bolovani periculoși” la adresa lui Dumnezeu, a Bisericii, dar și a demnității umane” (n.a.).
Aleksei Homiakov (1804-1860), teolog, filosof, poet și artist amator rus
***
* “De la apariția științei moderne, omenirea a trăit de pe urma eforturilor conjugate ale științei și spiritualității, socotite drept două surse importante ale cunoașterii și bunăstării. Uneori, relația a fost strânsă - un fel de prietenie - în vreme ce în alte momente a fost marcată cu răceală, mulți găsind că cele două sunt incompatibile. Astăzi, știința și spiritualitatea au posibilitatea de a deveni mai aproape ca oricând și de a se asocial într-o întreprindere care are potențialul de a ajuta omenirea să se confrunte cu provocările care o așteaptă. Fiecare dintre noi, ca membru al familiei oamenilor, ar trebui să răspundem obligației morale de a face posibilă o asemenea colaborare. Aceasta este pledoaria mea pentru suflet”.
Dalai Lama, (1935 - ), șeful spiritual al budismului tibetan și liderul guvernului tibetan
***
* Sultanul Saladin al fostului Imperiu Otoman era cinstit de poporul său cu epitetul de “Mare”. Când a simțit că i se apropie moartea, porunci ca un călăreț să parcurgă pe străzile orașului reședinței sale, și arătând spre o bucată de pânză - ridicată pe o prăjină - să strige în toate părțile: “Iată, aceasta este toată averea pe care marele Saladin o va duce în mormânt”. Pânza purtată prin oraș era giulgiul cu care sultanul fu înfășurat după moarte.
“Toate sunt deșertăciuni cele omenești! Câte nu rămân după moarte! Nu rămâne bogăția! Nu ne însoțește mărirea! Că venind moartea, toate acestea pier”.(Cântare bisericească)
Dr. Grigore Comșa (1889-1935), episcop, scriitor și gânditor creștin ortodox, ministru al cultelor, deputat în Parlamentul României în anul 1920 și membru de onoare al Academiei Române
P.S. Psalmul 117, vers. 5-7: “În necaz am chemat pe Domnul și m-a auzit și m-a scos întru desfătare. Domnul este ajutorul meu, nu mă voi teme de ce-mi va face mie omul. Domnul este ajutorul meu și eu voi privi cu bunătate pe vrăjmașii mei. Mai bine este a te încrede în Dumnezeu decât a te încrede în oameni”.
