George Aninoșanu surprinde din nou prin articolul intitulat “Cum și-a riscat Eminescu libertatea trecând peste granița Imperiului Austro Ungar lucruri interzise”, articol postat pe pagina sa de socializare. Vă invităm să-l lecturați:
“Eminescu nu a fost doar “omul deplin al culturii române”, așa cum l-a definit Noica, ci mult mai mult. El s-a dedicat total, până la identificare existențială, destinului sfâșiat al României, căreia nu i-a fost doar teoretician, ci și soldat credincios. I s-a dedicat definitiv și necondiționat, în toate faptele sale, până în ultima clipă de viață conștientă. A fost, fără nicio umbră de exagerare, ceea ce, atât de inspirat, l-a numit Petre Țuțea, “românul absolut”. El și-a riscat libertatea și viața nu numai prin scrisul său, ci și prin faptele și acțiunile sale nemijlocite. Această dimensiune a fost relevată, printre alții, și de distinsa profesoară Lucia Olaru Nenati care, într-un eseu intitulat “Eminescu contrabandistul”, arată cum acesta s-a expus riscului arestării pentru contraband și atentat la siguranța imperiului habsburgic. Se întâmpla în 1875, când se împlineau 100 de ani de la anexarea Bucovinei, printr-un rapt abil și realizat prin corupție. Lucia Olaru Nenati descrie cu lux de amănunte cum s-a înfăptuind acest rapt, pornind de la corespondeța dintre internunțiul austriac la Constantinopole, Franz Maria von Thugut, și cancelarul imperial al Mariei Tereza, Wentzel Anton Kaunitz Reitberg.
Din aceste documente reies actele de corupție prin care au fost atrași atât înalți funcționari ai Rusiei (feldmareșalul Rumianțev, căruia i s-a oferit o tabacheră de aur cu briliante și 5.000 de galbeni austrieci), cât și mai mulți demnitari turci, printre care și Reis Effendi, acesta primind în dar un pumnal de aur cu teaca aurită, ornată cu briliante și smaralde. Așadar, Bucovina a fost vândută pe o tabacheră și un pumnal - subliniază Lucia Olaru. Prin această mașinațiune odioasă, tranzacționată între trei imperii, culoarul de trecere dintre Pocuția și restul imperiului austriac s-a lărgit până la a cuprinde întregul ținut ce avea să se numească Bucovina.
Toate aceste scrisori, care arată ce s-a petrecut în 1775, au fost adunate într-o broșură redactată de Ion Slavici și prefațată de Mihail Kogălniceanu, care a fost editată în 1875 sub titulatura “Răpirea Bucovinei după documente autentice”.
Lucia Olaru Nenati relatează cum Eminescu, stabilit atunci la Iași, a trecut clandestin în Bucovina, având ascunse în bagajele sale mai multe sute de exemplare ale acestei broșuri, riscând să fie prins și pedepsit cumplit. Apoi, cu ajutorul unui prieten din Cernăuți (Stefanelli), a trimis broșurile, prin poștă, persoanelor oficiale, oaspeților străini și organizatorilor “serbării seculare” pe care o pregătiseră austriecii la aniversarea unui veac de la anexarea Bucovinei. Deși circulația broșurii a fost interzisă, deși s-au declanșat puternice proteste diplomatice, nimic n-a mai putut împiedica răspândirea cărții în lumea europeană, care a aflat, astfel, din surse documentare autentice, adevărul despre una dintre cele mai abjecte tranzacții politice.
Denotația faptului că Eminescu a făcut realmente “contrabandă”, prin trecerea ilegală peste graniță a cărții “Răpirea Bucovinei după documente autentice”, are însă o conotație profundă și dramatică: adevărul istoric, atunci, ca și astăzi, nu putea fi adus la lumină decât prin contrabandă, adică ilegal. Adevărul despre istoria și originile noastre, adevărul despre crimele comise de alții împotriva noastră, adevărul despre holocaustul împotriva românilor (o dată în Primul Război Mondial, când 50.000 de militari români au fost exterminați în lagărele de prizonieri din Ungaria, Austria, Germania etc., de către șefi de lagăre evrei, și a doua oară în închisorile comuniste, apoi în Bărăgan, Deltă și la Canal), toate acestea sunt adevăruri a căror mărturisire e clandestină sau chiar interzisă prin lege. Există însă o diferență radicală și de fond, între secolul al XIX-lea și mileniul trei: în vremea lui Eminescu, adevărul era interzis în afara granițelor convenționale ale României, în ținuturile ocupate de străini. Astăzi, adevărul este interzis în interiorul propriilor granițe. A devenit o marfă de contrabandă. Cine e prins cu ea riscă închisoarea. De la 3 luni, la 6 ani, conform Legii 217/2015”.
Sursa: cunoastelumea.ro
Pentru conformitate,
VIOREL CONȚIU
