UNII PENSIONARI MILITARI VOR BENEFICIA DE DECONTAREA BILETELOR DE TRATAMENT

Distribuie pe:

În Monitorul Oficial nr. 803, din 20 august 2021, a fost publicat Ordinul nr. M.163/2021 pentru aprobarea condițiilor și criteriilor de suportare de către beneficiarii biletelor de tratament balnear și de recuperare a unei contribuții bănești de maximum 50% din valoarea acestora.

Potrivit acestui ordin, Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Apărării Naționale (MApN) va deconta o parte din costul biletului de tratament balnear și de recuperare, cu suportarea unei contribuții bănești de maximum 50% din valoarea biletului, beneficiarilor selectați.

Condiții

Pentru a beneficia de recuperarea unei părți din costul biletului, beneficiarul selectat trebuie să aibă bilet de trimitere (scrisoare medicală) de la medicul de familie (medicul specialist sau primar, confirmat în specialitatea reabilitare medicală); să fi efectuat tratamentul balnear și de recuperare la operatori (agenți economici) din stațiunile turistice de interes național și local și din stațiunile balneare și balneoclimatice, și să fi trimis solicitarea de decontare în termen de o lună de la data terminării tratamentului balnear și de recuperare.

Cuantumul contribuției bănești suportate de către beneficiar, din nivelul maxim al tarifelor biletelor de tratament balnear și de recuperare, va fi stabilit de Casa de Pensii Sectorială a MApN.

Beneficiari selectați

În actul normativ se precizează că, prin beneficiari selectați, legea desemnează pensionarii militari (alții decât beneficiarii pensiei de invaliditate), care au făcut cerere și care au fost înștiințați în scris, în luna ianuarie a anului următor, despre faptul că vor beneficia de decontarea unei părți din costul biletului de tratament balnear și de recuperare, și despre cuantumul contribuției bănești din valoarea biletului pe care trebuie să o suporte.

Ordinul mai precizează că nu se vor deconta biletele de tratament balnear și de recuperare persoanelor care au trimis cerere, dar nu au fost selectate. (L.P.)

LUCREȚIA POP

Lasă un comentariu