FESTIVALUL TOAMNA LUDUȘEANĂ

Distribuie pe:

Tradiționala sărbătoare comunitară este dedicată, și în acest pandemic an, tuturor ludușenilor, indiferent de vârstă și gen, dar cu suflet tânăr, dornici să petreacă împreună, prin cântec, joc și voie bună, măcar o dată pe an.

Locul petrecerii este același ca și la edițiile anterioare: Piața Centrală a orașului. Timpul ales de organizatori este de trei zile: vineri 3, sâmbătă 4, duminică 5 septembrie 2021.

De pe marea scenă a festivalului, tonul petrecerii îl vor da simpatica și mereu tânăra prezentatoare, doamna Elisa Cantemir, un desăvârșit artist al cuvântului scenic și cei aproape 200 de artiști profesioniști și amatori invitați: soliști vocali și instrumentiști, componenți ai orchestrelor și trupelor muzicale, ai ansamblurilor de dansuri populare, unii de-ai casei, mulți din alte zone culturale ale României sau chiar din alte state.

Prin afișul publicitar al festivalului ni se comunică orele de începere a segmentelor de petrecere, doar pentru ziua de sâmbătă: ora 11 - program exclusiv pentru copii, ora 17,45 - recitaluri muzicale susținute de Clubul de canto Bella Musica, de trupele Autograf, The Pipers și Iris, de soliștii Mike Zetter, Nelu Dumitrescu și Ionuț Bucur (până la ora 23).

Alte detalii orare vor fi oferite de doamna Elisa Cantemir și de domnul Dan Ludușanu, de la Radio Transilvania Luduș, la momentul potrivit.

Intrarea este liberă, dar spectatorii trebuie să aibă ceva bani la teșcherea, pentru parcul de distracții, pentru tentațiile târgului de produse meșteșugărești, ale standurilor cu produse de cofetărie și patiserie, ale tarabelor cu jucării, precum și pentru un loc în foișoarele în care sfârâie pe grătare micii, frigăruile și cotletele și în cele din care le fac cu ochiul berea sau vinurile din podgorii renumite.

MIRCEA GHEBOREAN, SEBASTIAN CĂPUȘAN

Lasă un comentariu