AUTOSTRADA SE APROPIE DE TÂRGU-MUREȘ

Distribuie pe:

Ne apropiem de inaugurarea a încă unui mic segment din A3: 4,5 km parte din AutostradaTransilvania și 4,5 km de drum de legătură cu două benzi pe sens, între nodul Ungheni (aeroport) și Târgu-Mureș (zona Metro/Azomureș), notau, la începutul lunii august, reprezentanții Asociației Proinfrastructură: “Într-adevăr, doar un ciot, dar unul de efect, care va rezolva o (bună) parte din problemele de trafic din sudul municipiului Târgu-Mureș”. Potrivit acestora, lotul are toate șansele să fie inaugurat până la finalul lunii noiembrie, înainte de termenul contractual (situație rarisimă în infrastructura românească).

“Solicităm oficialilor din Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere și Ministerul Transporturilor și Infrastructurii România să facă toate demersurile necesare pentru a scoate la licitație, în cel mai scurt timp, continuarea A3 și primii câțiva kilometri din A8 Târgu Mureș-Ditrău, până la nodul Acățari, altfel încât să avem asigurată conexiunea cu DN13 spre Sighișoara-Brașov” , notează sursa citată.

ILEANA SANDU Foto: IOSIF TRIF

Lasă un comentariu