DOAR O TREIME DINTRE ELEVII CARE AU SUSȚINUT BACALAUREATUL ÎN SESIUNEA DE TOAMNĂ AU PROMOVAT

Distribuie pe:

Rata de promovare înregistrată în sesiunea august-septembrie a examenului de Bacalaureat este de 30,3%, înainte de rezolvarea contestațiilor, a anunțat, marți, Ministerul Educației. Primele rezultate au fost publicate pe edu.ro și la avizierele liceelor.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Educației, în aceeași sesiune a anului trecut, înainte de soluționarea contestațiilor, procentul candidaților promovați a fost 31,5%.

Astfel, în sesiunea din această toamnă au promovat 9.703 candidați, din care 6.816 provin din promoția curentă, iar 2.887 de candidați provin din promoțiile anterioare. Rata de succes pentru promoția 2020-2021 este 32,3%. Pentru promoțiile anterioare, rata de succes a candidaților este 26,3%.

La probele scrise s-au prezentat 32.043 dintre cei 38.949 de candidați înscriși. Au fost eliminați pentru fraudă sau tentativă de fraudă 77 de candidați.

Contestațiile au fost depuse marți, între orele 12.00 și 18.00, atât în format fizic, cât și electronic.

Rezultatele finale, după soluționarea contestațiilor, sunt anunțate astăzi.

(www.digi24.ro)

Lasă un comentariu