Septembrie, e mai ușor dacă nu vii
decât să pleci cu-atâtea vise aurii,
romanță ce renaște-n frunze moarte,
iluzii ce spre mine-au să te poarte...
Aș vrea să mă întorc la Vama Veche,
să-mi aflu iarăși sufletul pereche
și pescăruși ce să-mi adoarmă-n poală,
când dezbrăcată, n-o să mă simt goală.
Septembrie, așteaptă înc-o lună,
eu încă îl iubesc, ca o nebună...
Încă aș vrea să-mi mai extind în Soare
Un Dor absurd de Vară călătoare.
Și tot aș vrea să-l mai uimesc c-o șoaptă,
cu-n prim sărut, uitat la mine-n poartă,
iar Timpul înc-odată să se-ndure
Iubirea Vieții, azi, să nu mi-o fure.
Septembrie, e mai ușor dacă nu vii
cu ploi de dor, cu lacrimi în stihii...
Mai bine lasă-mi Vara cu-amintirea:
doi fluturi-flori ce mi-au adus Iubirea.
ANTONELA STOICA (Din volumul SPIRIT SACRU)
