Azi, fiind mare sărbătoare - Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice - ne amintim, de parcă a fost ieri (fugit irreparabile tempus, vorba strămoșului latin) cum, în urmă cu vreo 20 de ani, un grup de pensionari s-a adresat, cu umilință și nădejde, unei case județene de pensii, rugând-o (pe ea, pe casă) să-i milostivească și să se îndure de ei, să le acorde, în rate, ajutorul de înmormântare, pentru a-și pregăti, în bună rânduială creștinească, plecarea spre loc cu verdeață. Ei promiteau că vor prezenta facturi și chitanțe și vor justifica fiecare leuț destinat coșciugului, prosoapelor și colivei.
Nici până în ziua de azi n-am aflat dacă dorința le-a fost îndeplinită, cert este că, în aceeași perioadă, niște senatori care plecau “în documentare” la Strasbourg, solicitau și ei, pe lângă diurna de 200 de euro, încă o sută în plus, cu titlu de “avans cu justificare ulterioară”. (Culmea ironiei, banii de îngropăciune nu pot fi justificați “ulterior”, din lipsă se semnatari.)
Dregătorii patriei n-au stat ca de lemn, ci, cu lacrimi de duioșie în colțul ochilor, fără excepție, guvernele postdecembriste le-au promis bătrânilor marea cu sarea: au fost întocmite proiecte, studii, programe, evaluări, s-au ținut seminarii, mese rotunde, “s-a umblat” la pensii, care au fost “indexate” cu țârâita dar, drăcia dracului, nici nu pleca bine poștașul, că se și scumpeau gazele, electrica și telefonul.
Unde să mai pui că problemele vârstei a treia erau cap de afiș în toate campaniile electorale. Candidații, doldora de bunătăți și făgăduieli dintre cele mai fantasmagorice, nu mai pridideau cu vizitele pe la aziluri și alte “locații” vesele, dând ca sigur că, imediat după alegeri, toate problemele se vor rezolva, medicamentele compensate se vor...decompensa, iar calitatea vieții se va ameliora, prin îmbunătățire, negreșit. Guvernul o să aloce atâtea miliarde pentru asistență socială, atâtea miliarde pentru serviciile de sănătate, atâtea pentru alte și alte “priorități”. Se vor construi aziluri noi, cu dotările necesare, pe cuvânt, uite că, deja, proiectele-s gata, ca mâine vă mutați în casă nouă. Hai, nu mâine, ci poimâine, sau, în cel mai rău caz, în următorii zece ani. Am zis. În elanul creator, au fost desființate niște spitale, urmând ca imobilele să fie reabilitate, modernizate și transformate în case de bătrâni. Au venit alte guverne, cu alte făgăduieli din care s-a ales praful: nici spitalele n-au mai fost reînființate, nici aziluri n-au fost amenajate. În general, totul a fost lăsat baltă, cu promisiunea fermă că problema vârstei a treia rămâne una “crucială”,urmând a fi rezolvată cu succes, exact ca problema autostrăzilor. (Ce-i drept, drumul către succes e mereu în construcție.)
Între timp, aliniindu-ne și noi standardelor europene, atlantice și mediteraneene, am îmbrățișat, mioritic, Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice, în strădania de a demonstra grija pe care iubiții conducători le-o poartă celor cu “tâmplele albe”: venerabilii erau încolonați și transportați la muzeu, la grădina zoologică sau pe la concerte cu îndrăgiți interpreți ai cântecului popular. Se organizau mese festive, cu sarmale și friptură. Se țineau alocuțiuni de suflet. Se decernau diplome, tot de suflet. Din străfundurile internetului răsăreau pilde și citate lăcrămoase despre bătrâni și despre cât trebuie să-i iubim. Totul era stropit cu șampanie și împopoțonat cu tort. Apoi, totul era dat uitării până la următoarea Zi internațională. (Care, dacă pica în an electoral, era și mai plină de fast și de pioșenie.). Din păcate, dată fiind pandemia, anul trecut și anul acesta, astfel de manifestări și sfeștanii nu s-au mai putut organiza, ce trist. Bine, că nici n-a fost an electoral, ce-i drept.
Stop cadru! Când ONU a consacrat ziua de 1 octombrie drept una internațională a persoanelor în vârstă, nu s-a gândit nici la sarmale, nici la fursecuri cu nucă, nici la cântec, joc și voie bună, ci la “dreptul celei de-a 3-a generații de a beneficia de hrană, condiții de locuit și îngrijire medicală, detectarea timpurie și tratamentul bolilor cronice, libertatea de a decide asupra vieții personale și profesionale, datoria guvernelor de a asigura vârstnicilor un mod de viață autonom, prin pensii decente, menținerea lucrătorilor vârstnici în câmpul muncii - pentru a-și valorifica bogata experiență profesională și de viață, acordarea unor servicii medicale, încât bătrânii să ducă o viață sănătoasă și cât mai împlinită (...)”.
Or, ce s-a schimbat, în România, de când acei amărâți au solicitat, în avans, ajutorul de înmormântare? O spun reprezentanții Consiliului Național al Persoanelor Vârstnice, într-o scrisoare deschisă, adresată (cnpv.ro) domnilor Iohannis, Cîțu, Dragu și Turcan:
“De mai multe ori, federațiile naționale reprezentative ale organizațiilor de pensionari din toată țara au prezentat în scris - președintele României, primul ministru, miniștrii au refuzat cu obstinație dialogul față în față cu reprezentanții acestora - revendicări menite să amelioreze traiul milioanelor de pensionari, aurul alb al societății românești. Din păcate, demersurile federațiilor și ale organizațiilor de pensionari au rămas fără rezultat.
Pensionarii sunt considerați, chiar și de unii demnitari cu rang înalt, un balast social. În campaniile electorale însă pensionarii sunt bunicii și părinții noștri care ne-au lăsat moștenire o impresionantă avuție națională la realizarea căreia au muncit în condiții grele”.
... Bine, dar pe ce lume trăiesc acești oameni? N-au aflatără ei, din gura dnei Turcan și din cea a dlui Vîlceanu, vestea cea bună? Cum că, din purcoiul de bani primiți prin PNRR, 85 de milioane de euro sunt destinate sistemului de pensii? Că pensiile “ar putea crește” din 1 ianuarie 2022 cu 6-7%, “urmând ca procentajul exact să fie stabilit de Guvern, în funcție de calcule care includ rata inflației din 2019, evoluția salariului mediu brut, precum și capacitatea financiară a bugetului de a susține majorarea pensiilor”.
Se lucrează din greu la chestia asta (asta, cu “ar putea crește”), dar, puțintică răbdare: înainte de a crește pensiile “fizic”, cum s-ar spune, trebuie rezolvat mediul online: digitalizarea dosarelor, digitalizarea Casei Naționale de Pensii Publice, digitalizarea caselor teritoriale, alte și alte digitalizări, pentru implementarea cărora e nevoie de mii și mii de specialiști în digitalizare, activitate ce a și fost demarată, “prin suplimentarea personalului necesar”, precum și - a explicat dna Turcan - “demararea procedurilor de elaborare a documentațiilor pentru implementarea măsurilor pe reformă a pensiilor, a salarizării în sectorul public și a îngrijirii de lungă durată pentru persoane vârstnice și lucrăm la definitivarea noului cadru legal în domeniul pensiilor, salarizării, asistenței sociale.”
Întrebat despre majorarea pensiilor la nivelul prevăzut de legea în vigoare, dl Dan Vîlceanu - altă culme a gândirii financiar-contabile românești - a explicat, la un post TV, sfâșiat între pragmatism și umanism: “Politic discutând, îți dorești să crești pensiile cât mai mult, pentru că asta înseamnă inclusiv un câștig în voturi, electoral. Dar este și o asumare de răspundere că poți plăti acea sumă. E adevărat că avem în vigoare o lege a pensiilor și ne dorim să ajungem ca acea lege să ajungă să fie respectată cât mai repede posibil, dar asta înseamnă să ai banii respectivi. Deocamdată, nu ne putem permite o asemenea creștere”.
“Federațiile naționale reprezentative ale organizațiilor de pensionari, care reprezintă cei aproape 5 milioane de pensionari de asigurări sociale de stat, având în vedere scumpirea costului vieții și realitățile din economia națională a țării, cer Guvernului să dispună măsuri pentru ca procesul de recalculare a pensiilor să înceapă până la sfârșitul anului 2021, fără a se aștepta scanarea și transferarea în calculatoare a datelor din dosarele de pensii, aflate în custodia caselor teritoriale de pensii, întrucât această operație de transfer/evaluare nu modifică cu nimic pensiile aflate în plată, ci doar justifică întârzieri ale recalculării”, o țin una și bună reprezentanții Consiliul Național al Persoanelor Vârstnice...
...Ia, niște bătrâni și ei, acolo, care, de bună seamă, habar nu au ce-i aia digitalizare și câte mii de fripturiști sunt necesari ca să se joace pe calculator, să tragă mâța de coadă și să amâne la nesfârșit adăugarea câtorva firfirei... digitalizați în portmoneele jerpelite ale celor care, azi, își serbează - cum ar veni - ziua.
...N-ar fi exclus ca, în curând, cei “cu tâmplele albe” să aibă nevoie ori de vaccin anti-pensie, ori de “certificat de digitalizare”, ori de dovada că... au trecut prin pensie, în ultimele 72 de ore...
ILEANA SANDU
