ISU MUREȘ LA DATORIE

Distribuie pe:

În perioada 1-3 octombrie, pompierii mureșeni au fost solicitați la 155 de intervenții, din care patru incendii, un accident rutier, trei alte situații de urgență și 147 de intervenții SMURD. Dintre ele amintim:

Incendii:

- Vineri, 1 octombrie, în jurul orei 18.40, incendiu deșeuri menajere produs în municipiul Târgu-Mureș, strada Voinicenilor. Au executat misiunea pompierii militari din cadrul Detașamentului Târgu-Mureș. Au ars aproximativ 1.000 kg deșeuri menajere.

- Duminică, 3 octombrie, în jurul orei 9.20, incendiu de apartament produs în municipiul Târgu-Mureș, strada Măgurei. Au executat misiunea pompierii militari din cadrul Detașamentului Târgu-Mureș. Incendiul s-a manifestat mocnit la un apartament situat la etajul al IV-lea dintr-un bloc de locuințe cu IV etaje. La sosirea echipajelor de intervenție, apartamentul era inundat cu fum, iar proprietarul s-a autoevacuat. Pentru siguranță, din bloc s-au autoevacuat mai multe persoane, iar pompierii militari au evacuat 12 persoane. Incendiul a fost localizat și lichidat în limitele găsite, după care s-a trecut la ventilarea încăperilor. În urma evenimentului, proprietarul apartamentului, o femeie în vârstă de 55 ani, a suferit un atac de panică, aceasta primind îngrijiri medicale la fața locului de către echipajul de pe ambulanța SMURD, dar a refuzat transportul la spital. Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost foc deschis în spații închise (lumânare aprinsă lăsată nesupravegheată).

- Menționăm că tot duminică, 3 octombrie, a mai avut loc un incendiu în municipiul Târgu-Mureș, strada Voinicenilor. Acesta s-a manifestat în interiorul unei case de locuit, degradând articole vestimentare și un corp de mobilier. Incendiul a fost lichidat de către proprietar până la sosirea forțelor de intervenție. Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost foc deschis în spații închise (tot o lumânare aprinsă lăsată nesupravegheată).

- Duminică, 3 octombrie, în jurul orei 15.05, incendiu de vegetație uscată produs în municipiul Târgu-Mureș, strada Stejarului. Au executat misiunea pompierii militari din cadrul Detașamentului Târgu-Mureș. Incendiul s-a manifestat pe o suprafață de aproximativ 10 mp.

Accidente rutiere:

- Sâmbătă, 2 octombrie, în jurul orei 7.25, accident rutier produs în municipiul Târgu-Mureș, strada Papiu Ilarian. Au executat misiunea pompierii militari din cadrul Departamentului Târgu-Mureș. A fost vorba despre un accident produs între două autoturisme, iar în urma impactului, două victime de cod galben au fost preluate de către echipajele medicale și transportate la spital. Pompierii militari au asigurat măsurile specifice de prevenire și stingere a incendiilor. Circulația s-a desfășurat pe un singur sens de mers.

Alte situații de urgență:

- Duminică, 3 octombrie, în jurul orei 21.50, cerb căzut într-un canal aflat între localitățile Dumbrăvioara și Ernei, pe DN15. S-au deplasat de urgentă la locul intervenției pompierii militari din cadrul Detașamentului Târgu-Mureș, paznicul fondului de vânătoare și un medic veterinar. La sosirea forțelor de intervenție, la fața locului se afla și un echipaj de la poliția locală. S-a intervenit de îndată pentru tranchilizarea animalului de către medic, după care pompierii militari au reușit să extragă cerbul din canal în siguranță și eliberarea acestuia.

Lasă un comentariu