COPIII ȘI VIZITA LA... DENTIST

Distribuie pe:

Orice vârstă am avea, o vizită la dentist ne dă emoții și teamă pe care de-abia le stăpânim, așa că este de înțeles de ce, pentru copii, întâlnirea cu stomatologul se poate transforma într-un adevărat coșmar pentru părinți.

Însă medicul stomatolog Sorina Stroe, asistent universitar doctor, citat de ziare.com, explică ce se poate face pentru a-i convinge pe copii să fie relaxați și să înțeleagă utilitatea consultului de specialitate.

Nu amenințați copiii cu mersul la medic - Părinții sunt cei care pun bazele unei relații sănătoase între micul pacient și medic. Tocmai de aceea este total nerecomandat să amenințăm copilul cu mersul la doctor. Dacă facem asta, copilul va ajunge să perceapă mersul la doctor ca pe o pedeapsă, încă dinainte de a ajunge în situația respectivă.

Găsiți un stomatolog care să comunice cu copilul - “Prefer să fiu sinceră cu micul pacient, să nu îl păcălesc spunându-i că nu o să doară. Oferirea alternativelor în relația cu copiii este un instrument foarte util, așa că aleg să le ofer mereu variante sincere de genul: putem face anestezie, ai să simți o ușoară pișcătură. Pentru că, da, atunci când avem dureri dentare, lidocaina spray este total ineficientă și este necesară efectuarea anesteziei prin infiltrație, respectiv cu seringa și ac.

Sau îi spun că putem să nu facem anestezie, dar atunci e posibil să doară. Le spun că putem încerca și ne putem opri oricând în caz de disconfort. Până la urmă, e bine să tratăm copiii în conversații ca pe niște mici adulți”, recomandă Sorina Stroe.

Nu obligați copilul să stea nemișcat - “Un alt aspect foarte important, din punctul meu de vedere, este și să nu obligăm niciodată copilul să stea nemișcat la tratament. Chiar dacă timpul e prețios și pentru părinte, și pentru medic, chiar dacă intervenția nu prea suportă amânare, copilul nu trebuie obligat și ținut cu forța să stea. O astfel de rezolvare rapidă și eficientă a problemei de azi atrage nesfârșite și greu de rezolvat probleme în viața de adult, cauzând traume”, explică medicul stomatolog Sorina Stroe.

Cabinete stomatologice destinate celor mici - În zilele noastre, cabinetele dentare destinate copiilor au un design foarte atrăgător pentru ei, au săli de joacă în locul sălilor de așteptare, ceea ce face ca experiența copilului de a merge la dentist să fie complet diferită de ceea ce trăiam noi pe vremuri.

Când ducem copilul prima dată la stomatolog? - “Sigur că, la vârste foarte mici, comunicarea directă nu este atât de ușor de realizat. Totuși, e ideal și recomandat să ducem copiii la dentist încă de la apariția primului dinte, astfel încât primele vizite să nu implice altceva decât un consult sau periaj.

Practic, să construim relația cu medicul și să normalizăm acțiunea de a merge la dentist, astfel încât, atunci când va fi, totuși, necesară o intervenție cu potențial de a produce durere, lucrurile să fie mult mai simple”, concluzionează medicul stomatolog Sorina Stroe. (L.P.)

LUCREȚIA POP

Lasă un comentariu