Animale periculoase pot fi întâlnite oriunde pe mapamond, însă, cu siguranță ți-ai pus întrebarea cu privire la cele mai periculoase animale care se regăsesc pe teritoriul României. Află care sunt acestea, din lista de mai jos.
Care sunt cele mai periculoase animale de pe teritoriul României?
Dacă aveți chef de drumeții și aventură pe cărările patriei, ar fi bine să porniți la drum bine informați. Și asta include nu numai starea vremii și tipul de bocanci, dar și un ghid al teritoriilor pe care se află anumite viețuitoare mai puțin prietenoase. Vă ajutăm să vă faceti o idee despre ce colți sau venin ați putea întâlni pe traseu.
Mistrețul
Mistrețul este un mamifer sălbatic omnivor, în general nocturn. Aria sa de răspândire cuprinde întreaga Europă, nordul Africii, inclusiv Munții Atlas, mare parte din Asia, întinzându-se la sud, până în Indonezia. În România populează pădurile, începând cu Delta și Lunca Dunării, până în desișurile Carpaților.
Este colorat negru-cafeniu. Scoate sunete foarte asemănătoare celor ale porcilor domestici. Colindă în turmă pădurile și culturile agricole de la marginea acestora. Suprinzător, este foarte agresiv (mai ales scroafele cu purcei) și produce anual, în țara noastră, rănirea câtorva zeci de persoane. În ultimele două decenii au fost doar două cazuri de agresiune soldată cu moartea omului atacat.
Broasca râioasă
Broasca râioasă brună este o broască fără coadă din familia bufonide, întâlnită în locuri umede prin livezi, păduri, culturi, în jurul așezărilor omenești (în crăpăturile zidurilor și în pivnițe). Este răspândită în nord-vestul Africii, cea mai mare parte din Europa și Asia temperată până la lacul Baikal. În Alpi se urcă până la 2.200 m. Broasca râioasă brună este o specie cu mai multe subspecii geografice.
În România și Republica Moldova trăiește subspecia Bufo bufo bufo. În România se găsește de la 300 m în sus, începând cu regiunea dealurilor, până la granița pădurilor de munte, ca și în Podișul Transilvaniei, fără a depăși 1.800 m altitudine. În Dobrogea nu a fost găsită decât în zonele împădurite din nord. Este cel mai toxic amfibian care trăiește la noi, veninul (prin contact) provocând iritații ale mucoaselor și chiar poate duce la deces prin șoc anafilactic.
Lupul
Lupul (canis lupus) este un animal robust și suplu, lung de până la aproximativ 1,5 m, la care se adaugă o coadă de până la cca 0,8 m. Greutatea este variabilă, de obicei între 30 și 50 kg, dar depășind în unele cazuri 70 kg. Blana este de o culoare brun-cenușie cu variații multiple. Năpârlind în general toamna în zonele temperate, lupul are o “haină” de vară, mai închisă la culoare, și alta de iarnă, mai deschisă, pentru a se putea camufla, fiind astfel mai greu zărit de pradă și putând, deci, să vâneze mai ușor. În țara noastră trăiesc aproximativ 3.000 de lupi. Specialiștii sunt de părere că o haită de 5-6 lupi poate doborî cu ușurință un om, însă nu au mai fost semnalate cazuri mortale de aproape un secol.
Ursul brun
Este un animal deosebit de puternic, aparținând familiei Urside, are un corp de până la 2,5 m lungime, o înălțime la greabăn de până spre 1,5 m și o greutate maximă de 600 kg. Ursul brun (ursus arctos) poate trăi până la 30 de ani în natură și până la 50 de ani în captivitate. Ursul brun are o blană deasă, mult apreciată. Deși culoarea de bază este cea brun-cafenie, variațiile sunt deosebit de mari, de la urși roșcați la cei aproape negri.
Unele exemplare prezintă pete albe la baza gâtului, formând uneori un adevărat guler, asemănător cu cel al ursului gulerat de Himalaya. În România trăiesc peste 6.000 de exemplare, adică jumătate din întreaga populație de urși din Europa. Anual, în țara noastră au loc 5-6 atacuri ale unor urși asupra oamenilor, înregistrându-se cel puțin un caz mortal în fiecare an.
Recomandarea specialiștilor este ca la întâlnirea cu ursul să faceți gălăgie, legenda potrivit căreia animalul nu-i atacă pe cei care fac pe mortul fiind cât se poate de falsă. În fapt, urșii sunt necrofagi, deci cineva care se preface mort are mai mari șanse să fie devorat decât cineva care face zgomot.
Scorpionul carpatic
Scorpionul carpatic este o specie cu venin din România și este, după cum îi zice și numele, o specie endemică, fiind răspândit doar în țara noastră. Scorpionul este o artropodă terestră, din clasa arahnidelor (înrudită, așadar, cu păianjenii). Scorpionul se hrănește cu diferite nevertebrate și este activ mai mult noaptea, ziua stând în galerii săpate sau sub pietre, bușteni.
Poate fi întâlnit preponderent în sud-vestul țării (Banat și Oltenia), o mică populație fiind întâlnită și în județul Buzău. Veninul acestuia nu este periculos pentru om, dar, dacă persoana înțepată cu acul este alergică la venin, consecințele pot fi periculoase.
Tarantula românească
Iată că trăiește o specie de tarantulă și în România. Este o specie de păianjeni din familia păianjenilor-lupi. Este cea mai mare specie de păianjeni de pe teritoriul României și Republicii Moldova. Femela măsoară în medie 25 mm și ajunge până la 35 mm, pe când masculul are în medie 19 mm, ajungând la maxim 25 mm. Este o specie tericolă, petrecându-și majoritatea timpului în galerii săpate în sol.
Specia preferă zonele de câmpie, zonele inundabile, cu sol umed în care poate săpa cu ușurință, sunt capabili de migrații și sunt buni înotători, traversând deseori râuri mari. S-a constatat că Lycosa singoriensis poate înota 7 zile neîntrerupt.
Văduva neagră
Specialiștii consideră că văduva neagră este păianjenul cu cel mai toxic venin din lume, însă cazurile mortale sunt rare numai pentru că insecta este de o talie destul de mică, deci cu chelicere mai puțin dezvoltate și cu o cantitate mică de venin. A devenit legendară mai ales pentru obiceiul femelei (care este mult mai mare decât masculul) de a-și devora partenerul după împerechere.
Păianjenul este negru ca smoala, cu pete roșii pe abdomen. Trăiește într-o pânză destul de neregulată (cu formă vagă de pâlnie), sub pietre, printre buruieni sau în adâncituri ale solului. Poate fi întâlnită (este drept, destul de rar) și în România, mai ales în Delta Dunării, a Litoralului și în zonele sudice (în apropiere de Dunăre).
Vipera
În România trăiesc mai multe varietăți de vipere: vipera comună, vipera cu corn (dar și cel puțin trei subspecii de viperă de stepă). Cea mai răspândită este vipera comună (sau vipera cu cruce), dintre care, pe teritoriul Românei trăiesc circa 30.000 de exemplare, urmată de vipera de stepă și, în fine, de cea cu corn. Aceasta din urmă este cea mai periculoasă, dar și cea mai rară.
Vipera berus are o lungime între 50-70 cm, în cazuri de excepție putând atinge lungimea de 90 cm. Culoarea viperelor din această specie este variată, de la o culoare cenușie-argintie la galben, roșiatic, cenușiu brun, până la negru (întâlnite în peșteri, la vipere, în Alpi). Vipere cu nuanțe de culoare mai închisă se întâlnesc în regiunile mai reci.
Toxicitatea veninului este relativ scăzută în comparație cu alte specii de viperă. Simptomele locale includ durere intensă și imediată, urmată după câteva minute de umflare și o senzație de furnicătură. Durerea se răspândește în câteva ore în tot corpul. Necrozele sunt foarte rare. Periculos este șocul anafilactic ce poate apărea la interval de 5 minute după mușcătură.
(https://playtech.ro)
