ÎN PERIOADA 27-31 OCTOMBRIE 2021, CEL MAI AȘTEPTAT EVENIMENT AL TOAMNEI, INDAGRA 2021

Distribuie pe:

Romexpo împreună cu Camera de Comerț și Industrie a României organizează, în perioada 27-31 octombrie, cel mai cunoscut eveniment agricol din România: Târgul internațional de produse și echipamente în domeniul agriculturii, horticulturii, viticulturii și zootehniei - Indagra 2021.

“Manifestarea prezintă tendințele anului 2021 din domeniul agriculturii, viticulturii, horticulturii și zootehniei și este prilejul perfect pentru prezentarea inovațiilor din acest sector și a soluțiilor care duc la îmbunătățirea performanțelor în afacerile agricole. Pe parcursului celor cinci zile de târg, peste 130 de companii, din 12 țări, își expun cele mai noi produse și prezintă soluții și servicii pe o suprafață de 12.600 mp. Evenimentul înregistrează un grad de internaționalizare de 25%”, se arată într-un comunicat al organizatorilor, remis joi AGERPRES.

Indagra 2021 se bucură de prezența a 12 țări reprezentative pentru inovațiile din domeniul agricol: Belgia, Bulgaria, Federația Rusă, Germania, Grecia, Italia, Olanda, Polonia, România, Serbia, Turcia, Ungaria. De asemenea, târgul va beneficia și de participarea oficială internațională a Rusiei.

Ca la fiecare ediție, târgul susține ideea de dezvoltare a agriculturii din România cu ajutorul cercetării și inovațiilor și promovează produsele românești pe piața internă și externă.

Indagra 2021 are loc atât în pavilionul B1 al Centrului Expozițional Romexpo, cât și pe platformele exterioare și se desfășoară sub Înaltul Patronaj al Președintelui României.

Programul expozițional este între 27 și 30 octombrie 2021, în interval orar 9.00-18.00, iar pe 31 octombrie 2021, între 9.00 și 16.00. (AGERPRES)

Lasă un comentariu