LA ZI PE FRONTUL LUPTEI ÎMPOTRIVA CORONAVIRUSULUI

Distribuie pe:

ÎN JUDEȚUL MUREȘ

Până ieri, 28 octombrie, în județul Mureș au fost confirmate 33.853 de cazuri de persoane infectate cu virusul SARS-COV-2. Față de ziua precedentă, au fost înregistrate 361 de cazuri noi de coronavirus. Distinct de cazurile noi confirmate, 28 de persoane au fost reconfirmate pozitiv în județul Mureș. Potrivit informațiilor DSP Mureș, 363 de persoane confirmate pozitiv sunt internate la această dată în județul Mureș.

Până la această dată, 32.198 de persoane s-au vindecat în județul Mureș (DSP Mureș transmite numărul total al persoanelor vindecate, număr care cuprinde persoanele externate din spitalele de pe teritoriul județului Mureș și numărul cazurilor pozitive izolate la domiciliu și declarate vindecate conform legislației în vigoare). În plus față de acestea, 2.376 de persoane au fost externate la termenul de 10 zile (persoane confirmate pozitiv, dar asimptomatice), iar 895 de persoane au fost externate la cerere.

Un număr de 35 de persoane sunt internate cu suspiciune de infecție cu virusul Covid-19, potrivit datelor DSP Mureș.

Până acum, 1.177 de persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat în spitalele din județul Mureș, potrivit datelor DSP Mureș.În ultimele 24 de ore au fost efectuate 195 de teste RT-PCR și 1.193 de teste rapide antigenice. În județul Mureș, 3.809 persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 1.037 de persoane se află în carantină la domiciliu.

CANCELARIA PREFECTULUI INSTITUȚIA PREFECTULUI - JUDEȚUL MUREȘ

LA NIVEL NAȚIONAL

Până ieri, 28 octombrie, pe teritoriul României au fost înregistrate 1.616.027 de cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID-19), dintre care 7.905 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.

1.371.046 de pacienți au fost declarați vindecați.

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 13.197 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 (COVID-19), dintre care 194 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 1.337 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

Până ieri, 46.430 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS-CoV-2 au decedat.

În intervalul 27.10.2021 (10.00) - 28.10.2021 (10.00) au fost raportate de către INSP 415 decese (228 bărbați și 187 femei), din care 2 anterioare intervalului de referință, ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus

Dintre cele 415 decese, 3 au fost înregistrate la categoria de vârstă 20-29 ani, 2 la categoria de vârstă 30-39 ani, 14 la categoria de vârstă 40-49 ani, 39 la categoria de vârstă 50-59 ani, 106 la categoria de vârstă 60-69 ani, 145 la categoria de vârstă 70-79 ani și 106 la categoria de vârstă peste 80 de ani.

370 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 32 pacienți decedați nu au înregistrat comorbidități, iar pentru 13 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

Din totalul de 415 pacienți decedați, 365 erau nevaccinați și 50 vaccinați. Cei 50 de pacienți decedați vaccinați aveau vârste cuprinse între grupele de vârstă 30-39 de ani și peste 80 de ani. 46 dintre pacienții decedați vaccinați prezentau comorbidități, iar pentru 4 pacienți nu au fost raportate comorbidități.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 20.249. Dintre acestea, 1.881 sunt internate la ATI.

Din totalul pacienților internați, 459 sunt minori, 424 fiind internați în secții și 35 la ATI.

GRUPUL DE COMUNICARE STRATEGICĂ

Lasă un comentariu