Frustrările acumulate în vremea celor peste patru decenii de comunism (de toate felurile, de la internaționalismul proletar până la naționalism) i-au împins pe români la tot felul de excese. Or, libertatea - ca orice lucru omenesc - nu este absolută, ci este limitată de felurite reguli ale modului de a trăi în comunitate. Dezlănțuirile triviale de după 1989 s-ar fi putut potoli și echilibra dacă societatea noastră nu ar fi fost lovită de o teribilă calamitate: degradarea școlii românești la niveluri greu de imaginat, urmată de scăderea bruscă a nivelului de cultură generală. În timp ce, sub comunism, școala era un etalon de viață, majoritatea românilor fiind educați la lumina dictonului “ai carte, ai parte!”, după 1989 a biruit proverbul “care pe care” în orice condiții, dar fără educație.
Au ieșit în prim plan “șmecherii”, agramații, “băieții deștepți”, îmbogățiții peste noapte etc. Azi, românii nu mai știu carte, nu mai știu dacă goticul este un stil sau un material de construcție, confundă iluminismul cu iluminatul, dar înjură birjărește, se ascund după inițiale sau după pseudonime, dau sentințe, îi judecă pe savanți, confundă academia de poliție cu Academia Română. Când urmăresc comentariile unora de la finalul unor articole mă înfiorez, pentru că văd cum se revarsă gratuit valuri de ură endemică, exprimate licențios și agramat, cum sunt terfeliți oameni de onoare ai acestei țări, cum indivizi care se numesc “nimeni” înjosesc personalități ale culturii etc. Remediul este cunoscut: educația serioasă, din familie și din școală! O guvernare care nu pune accent pe educație, pe cultură, pe cercetare, pe sănătate culege roadele groaznice despre care vorbim.
Manualele de istorie nu mai pot reflecta nimic. După experimente penibile, cu “Decebal - buze senzuale” și cu poezii de Ștefan Roll pe post de izvoare istorice, ar fi putut să urmeze o echilibrare a situației, fiindcă aveam și avem încă specialiști buni. Dar am pierdut între timp obiectul muncii, pentru că orele de istorie s-au redus ori s-au scos cu totul.
Cu alte cuvinte, ajungând în epoca digitalizării și chiar a robotizării, unii decidenți au ajuns la concluzia că Istoria (adică Memoria) devine complet inutilă și chiar primejdioasă. Mințile spălate pe care vor să le edifice unii dintre acești lideri nu mai au nevoie de cunoștințe istorice, fiindcă acestea îl pot instrui pe individ, îl pot învăța să distingă între un templu grec și o biserică barocă, îi pot deschide mintea cu referire la valori, la morală, la spiritul critic. Evident, unii, naivi și stupizi - dacă nu ar fi șmecheri sau mercenari -
cred că prin eradicarea istoriei ca formă de cunoaștere a vieții oamenilor se distruge spiritul național. Cred că dacă elevii învață câte ceva despre actele de demnitate din trecut, inclusiv despre jertfele alor noștri, despre rezistența din munți sau despre anumite priorități românești în lume, tinerii ar putea deveni mândri de neamul lor și l-ar putea iubi prea mult. Din moment ce “elita subțire” a decis că românii sunt un “popor vegetal”, că aceștia sunt loviți iremediabil de mituri naționaliste, că Eminescu trebuie scos din istoria culturii și că limba română este bună doar pentru înjurături, trebuia scos din programele școlare “inamicul” numit istorie și mai ales cel numit “istoria românilor”. Situația s-ar putea schimba doar prin introducerea unui program rațional și armonios de educație, în cadrul căruia raportul dintre domeniile științele exacte și disciplinele cele sociale și umaniste să fie unul judicios. Până atunci, în loc să pregătim oameni inventivi care să fie capabili să facă roboți, pregătim noi de-a dreptul roboți umani, buni ca să execute ordinele unor “aleși”.
(sursa și text integral -https://www.activenews.ro/.../Ioan-Aurel-Pop-la-trei-ani...)
IOAN AUREL POP Președintele Academiei Române
