POVESTE VECHE

De câte ori vremea cu sânge ne-adapă

Obida din cronica țării,

Aceeași poveste de veci se dezgroapă

Și strigă în noaptea uitării,

Ea spune de oameni, de câmp și de munte,

De tine, prostime săracă,

Ursită să fereci din trupuri o punte

Ce nu pot dușmanii s-o treacă.

De voi scriu moșnegii pe foi de ceasloave,

La fel își înșiruie slova

Neculce la carte, și Vodă-n hrisoave,

În Țara de Jos și-n Moldova,

E lege bătrână, și legea-i păstrată,

Să dați voi pământului moaște.

Căci multe potopuri hotarul ni-arată,

Dar zid, numai unul cunoaște.

Așa ne păzirăți străvechea moșie

Cu brațe de plug și de sapă,

De-atâtea ori moartă, dar pururea vie,

Tot viforul nostru ne-o scapă.

Și astăzi, când moartea o simt la fereastră,

Povestea aceeași rămâne:

- Luați deci aminte, boieri dumneavoastră,

Să știți să ne-o spuneți și mâine!...

OCTAVIAN GOGA

Lasă un comentariu