La finele lunii noiembrie, a avut loc - online, dat fiind contextul pandemic - Simpozionul științific și aniversar cu titlul “300 de ani de la înființarea Episcopiei de Făgăraș”, eveniment extrem de important pentru românii din Transilvania și nu numai pentru ei, ci pentru recunoașterea lui de către cancelarii europene.
Acel grup de preoți, sub conducerea Episcopului Atanasie Anghel, a făcut importantul pas de unificare cu Roma, evitându-se calvinizarea noastră.
Presiunile conducerii de la Budapesta asupra populației majoritare române, dar și a celor două națiuni din Unio Trium Nationum (maghiari, sași, secui),care nu doreau recunoașterea națiunii romane, au determinat ca acei preoți să-și îndrepte pașii spre Roma, acolo unde Sf. Petru a pus temelia Bisericii lui Cristos. Acest lucru nu poate fi negat. Actul de unire de la 1700 (pregătit de mai înainte) a condus la înființarea Episcopiei de Făgăraș. Au fost numeroase piedici, dar Papa, analizând contextul zonal, a emis Bula de constituire, înaintea altor entități similare, care urmau să ia ființă.
Cu acest prilej s-a celebrat evenimentul, printr-un simpozion cu participare internațională, sub patronajul Cardinalului Lucian Mureșan. S-au alăturat cadre didactice de la Universitatea Babeș-Bolyai Cluj, Universitatea din Alba Iulia, Universitatea din Oradea, gazdă fiind Facultatea de Teologie Greco Catolică - Departamentul Blaj.
Transmisiunea pe calea undelor zoom, cât și prin Radio Blaj, a fost extrem de bine realizată.
Acest simpozion a fost o urmare a celui similar, desfășurat cu o zi înainte, prin care a fost omagiat Gheorghe Șincai.
Numeroșii auditori ai ambelor manifestări au constatat importanța și rolul Bisericii Greco-Catolice în dezvoltarea culturii și educației naționale, în definirea spiritualității românești.
Dr. OCTAVIAN PLEȘA, teolog