Dacă luăm aminte și la procesul de trecere a României de la sistemul totalitar la cel democratic, de la economia planificată la cea de piață, putem conchide că societatea românească se află acum dinaintea unor probleme extrem de complexe și de dificile. Ea are nevoie de tihnă pentru a se putea concentra asupra acestor probleme. Acțiunile și activitățile extremiștilor maghiari țintesc tocmai să ne lipsească de această liniște și, în plus, să compromită în ochii lumii capacitatea românilor de a asigura toate condițiile de funcționare normală a statului de drept. În felul acesta, la momentul oportun - și acest moment nu va putea fi decât momentul de re-uniune cu Basarabia - maghiarii vor avea motive, aparent întemeiate, pentru a cere o ajustare a granițelor de vest ale României. Motivația lor nu va mai face apel la argumente istorice - pe acest plan, bătălia a fost definitiv pierdută. Singura șansă pentru revizioniștii maghiari este ca prezentul, starea actuală să le ofere aceste argumente. Or, prezentul, la prima și cea mai justă vedere, înseamnă situația demografică.
Pe întreg teritoriul cu care România s-a întregit la 1918, preluându-l de la defunctul imperiu Habsburgic, teritoriu pe care trăiește cvasitotalitatea maghiarilor din România, raportul între români și maghiari este cam de 5 la 1. Din câte județe sunt în acest teritoriu, vreo 16, în numai două județe, Harghita și Covasna, situate la mare distanță de frontiera cu Ungaria, maghiarii sunt în majoritate. Iar dacă vom face distincția între maghiari și secui - distincție de care nu mai avem voie să uităm, raportul dintre români și maghiari în Transilvania se schimbă spectaculos, ajungând la 9 sau 10 la 1, maghiarii nereușind să fie majoritari în nici un județ și în nici o localitate mai importantă!
Din păcate, situația prezentă nu înseamnă numai cifre demografice. Mai înseamnă și propagandă, adică minciună și dezinformare a opiniei publice prin procedee tot mai ingenioase. În sprijinul acestei propagande va conta mult starea de liniște și colaborare socială între grupurile etnice din Transilvania. Cu cât această stare va fi mai tensionată de conflicte consumate deja sau pe cale de a se produce, cu atât mai convingătoare vor fi argumentele revizioniste, care vor bate toba în toată lumea pe tema imposibilității de a se concilia interesele românilor și ale maghiarilor din Transilvania în interiorul societății românești, al unei Românii Mari și autoritare față de minorități. Înscenările și diversiunile nu ne vor da o clipă de răgaz, Ardealul va deveni în ochii unora un fel de Liban al Europei, ceea ce ar face iminentă și indispen-sabilă intervenția protecției și a arbitrajului internațional, ONU etc., etc.
În acest scenariu, deloc absurd, de politic fiction, cartea pe care se va miza cel mai mult va fi, probabil, ideea unei federalizări sau chiar a unei autonomizări a Ardealului, idee care deja circulă, testând receptivitatea publică. Iată, dar, că nu mai este așa de exclusă repetarea oarecum a lui 30 august 1940. Maghiarii ce și-au dedicat viața acestui sumbru ideal mizează pe partea mizerabilă a lumii în care trăim, pe mizeria istoriei, în vreme ce adversarii lor, adică naivii care nu le acordă nicio șansă, recte noi, românii, mizează pe demnitatea umană, pe raționalitatea devenirii istorice, convinși că istoria nu se repetă. Când este vorba de crimă și de fărădelegi însă, istoria mai des se repetă!
Socotelile de mai sus nu le-a făcut nimeni dintre guvernanții români instalați la putere în decembrie 1989. Instalați la putere printr-o lovitură de stat organizată de Moscova, de KGB. Ei au rămas loiali acestei relații până azi! Iar această tristă realitate, oricât ar fi de negată de cei în cauză, se vădește foarte simplu luând aminte la politica guvernanților noștri față de chestiunea Unirii cu Basarabia. Basarabia a fost trădată pe rând de toți cei patru președinți de după 1990, de toate guvernele și partidele care s-au succedat în palatul Victoria. A fost ca un consemn al clasei politice și al liderilor decidenți în problemele esențiale ale României de după 1990 să saboteze Unirea cu Basarabia.
Oare acești lideri și-au însușit cu toții lecția lui Nicolae Ceaușescu, al cărui sfârșit tragic este pus în legătură și cu îndrăzneala sa (nechibzuită?), de a ridica în fața Moscovei problema Basarabiei. Oricum, Nicolae Ceaușescu trebuie înregistrat ca martir al proiectului unionist!
Concret, ce le putem reproșa acestor guvernanți? În ce constă trădarea de care îi acuzăm? Care sunt faptele pentru care merită blamul nostru public?
Enumerăm numai câteva din isprăvile acestor neisprăviți:
1. Au ascuns faptul că lumea internațională a privit după 1990 ca pe un lucru firesc Unirea Basarabiei la Țara mamă. În contextul unificării germane, gestul pe care toată lumea îl aștepta de la liderii bucureșteni era cu totul firesc, un gest de normalitate. Acești lideri au mers până la gestul criminal de a ascunde rezoluția 148 din Senatul american care, în iunie 1991, făcea cunoscut lumii întregi temeiurile dreptului românilor din Bucovina și Basarabia de a reveni la Patria adevărată. Iată fraza de încheiere a rezoluției:
“Așadar, să fie decis, în momentul de față, că este convingerea Senatului că Guvernul Statelor Unite trebuie
1) Să susțină dreptul la autodeterminare al poporului Moldovei și al Bucovinei de Nord, ocupate de Uniunea Sovietică, și să emită o declarație cu acest scop; și
2) Să susțină eforturile viitoare ale Guvernului Moldovei să negocieze în mod pașnic, dacă aceasta le este voia, reunificarea României cu Moldova și cu Bucovina de Nord, după cum s-a stabilit în Tratatul de Pace de la Paris din 1920, în normele predominante ale dreptului internațional și în conformitate cu Principiul 1 al Actului Final de la Helsinki.”
ION COJA Pentru conformitate IOAN CISMAȘ
