ISU MUREȘ LA DATORIE

Distribuie pe:

În perioada 8-9 decembrie, pompierii mureșeni au fost solicitați la 49 de intervenții, din care: două incendii, trei alte situații de urgență și 44 de intervenții SMURD. Dintre ele amintim:

Incendii

- Miercuri, 8 decembrie, în jurul orei 20.30, incendiu la o casă, produs pe raza localității Nadeș, strada Principală. Au executat misiunea pompierii militari din cadrul Detașamentului Sighișoara. Până la sosirea forțelor de intervenție, incendiul a fost lichidat de către cetățeni, acesta manifestându-se la o afumătoare, pe o suprafață de aproximativ 1mp.

- Joi dimineață, în jurul orei 4.40, incendiu la un autoturism, produs în municipiul Târgu-Mureș, strada Bolyai Farkas. Au executat misiunea pompierii militari din cadrul Detașamentului Târgu-Mureș. Incendiul s-a manifestat la compartimentul motor al unui autoturism, acesta fiind lichidat de către pompierii militari înainte să se propage la întreaga mașină.

Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost: scurtcircuit electric.

Alte intervenții

- Miercuri, 8 decembrie, în jurul orei 14.10, copac căzut pe carosabil, pe raza localității Brâncovenești. Au intervenit pentru degajarea acestuia, pompierii militari din cadrul Detașa-mentului Reghin.

Lasă un comentariu