“Noi pornim a colinda, tu să nu-ți închizi poarta/ Că noi nu te-om ocoli și cu drag om tot veni”
Acestea au fost versurile care au emoționat și sensibilizat sufletele celor prezenți la Castelul Mariaffi din Sângeorgiu de Mureș. “Azi e miercuri, mâine-i joi/ Vine Domnul pe la noi/ Însă de văzut Îl vede / Numai omul care crede”.
La sfârșitul săptămânii trecute, elevii clasei a V-a A, coordonați de prof. Gabriela Buta, au realizat un program dedicat Nașterii Domnului. Au interpretat poezii cu ocazia Nașterii Mântuitorului și colinde tradiționale.
Un moment emoționant a fost acela în care au colindat elevele: Lenard Alexia, Daroczi Andrea, Simon Bianca și Balint Mălina la chitară.
La eveniment au participat părinții elevilor, domnul primar ing. Sófalvi Sándor Szabolcs, doamnele directoare Csiki Angela, Frenț Laura și părintele preot Bărăian Eugen.
Atmosfera a fost una de sărbătoare: coșuri cu covrigi, colacul tradițional, mere, nuci, cozonac, cornulețe, așa cum îi stă bine unui gospodar să-și aștepte colindătorii. Părinții au pregătit bucatele tradiționale, iar domnul primar a împărțit cadouri copiilor.
Prin Crăciun creștin și sfânt
Pace vouă pe pământ!
Prof. GABRIELA BUTA