Înainte ca, probabil din interese politice, să se dubleze, acum 3 ani, veniturile nete ale unora din spitale și clinici, citiți medici, asistenți, auzeam doar explicația asta: în spitale și clinici se iau cadouri, plicuri, se cere mită, se mimează atenția pentru pacient, pentru că sărmanii angajați bugetari sunt plătiți prea prost, dar încă e bine, că nu pleacă din țară! Nimic despre faptul că oamenii ăceștia nu sunt ceva martiri sau eroi, ei nefiind obligați să presteze munca plătită prost de vreo lege draconică. Au dat concurs știind ce și cum e în sistem, unii sunt rude ale unora din sistem. Săracii, știau în ce condiții se angajează, ce manageri cu carnet de partid îi conduc și, știind că se fac investiții în spitale, în primul rând, în folosul partidului care dă managerul ce concurează singur. Tot sărmanii angajați specificați știau despre activitatea sindicală din sănătate, că acela care se angajează la stat cam pleacă doar cu picioarele înainte, dacă nu iese la pensie, că există baronizarea spitalelor de stat cu toate neamurile posibile și mai există căpușarea statului, pentru clinicile private fără angajați prin concurs, dar în care există argumentul: aici nu se cere mită! Avem, astfel, un meci în sănătate, stat-privat, care trebuie cântărit cu argumente, pro și contra.
Dacă am avea un mediu care să fie cu adevărat concurențial sau să se bazeze pe servicii complementar, nu ar exista o diferență enormă între sistemul de stat și cel bazat pe banul care trebuie să aducă profit. Dar, în realitate, avem probleme mai grave decât atențiile și mitele: căpușarea statului la privat, sabotarea statului de către manageri de stat via privat, ajutoare de stat pentru privatul care vrea în primul rând bani, transferul de informații și pacienți, de la stat la privat, prin angajații de la stat chemați să lucreze și la privat.
Așadar, stat vs. privat. Ce ați alege? Cu voia dumneavoastră, argumentul forte al statului este experiența de foarte multe zeci de ani, cu cadre care dau concurs, adică există selecție, nu e angajat oricine. Prețul serviciilor la stat este mai mic, deoarece statul are asigurat salariul, instituția, aparatura, consumabilele. Argumente contra: există neamuri angajate, se mai iau atenții, se mai pot cere mite, management dezastruos, de obicei susținut de partid, există cadre mai obosite, datorită volumului mare de pacienți care apelează la stat sau care nu-și permit să plătească în plus la privat, există categoria reprezentant medical, care stimulează medicul de la stat să prescrie orice aiureală uneori. La clinicile și spitalele private avem angajați care sunt doriți de manager, fără concurs. Un dezavantaj, la fel și prezența pe statul de plată, câteodată, a rudelor managerului. Avantaj: nu se iau atenții și nu se cer mite de frică să nu afle șefii sau camerele de supraveghere, reprezentanții medicali nu tratează cu medicul afacerile, ci cu managerul. Dezavantaje: nu prea există sindicate, activitate axată pe profit pur, angajați de la stat, care vin obosiți să lucreze și la privat, preț mai mare al serviciilor, raportat la stat. Avantaj: tehnică mai nouă, posibile tratamente mai moderne. Trăgând linie, e destul de simplu de cântărit ce vrea pacientul. Vrea experiență de zeci de ani, vrea ca banii de la CNAS să ajungă și la alți pacienți, vrea conducere incapabilă și de partid la spitale, alege statul. Vrea ceva mai modern și mai scump, pe principii capitaliste, cu tratament de multe ori tot cu angajații care vin de la stat? Alege privatul. Și argumentul cu unde se ia atenția dată benevol de pacienți și unde se cer mite nu poate fi definitoriu, ține de natura umană a fiecăruia să dea un stimulent sau să ceară, ilegal, un beneficiu pentru care și mituitorul o încasează.
DAN COSTEA
