TREI RENI AU FOST ADUȘI DIN OLANDA LA ZOO TÂRGU-MUREȘ ȘI ÎN CURÂND VOR PUTEA FI VĂZUȚI DE VIZITATORI

Distribuie pe:

Două noi specii de animale au fost aduse la Zoo Târgu-Mureș. Acestea fac parte din cel de-al cincilea transport de animale pe care Grădina Zoologică l-a recepționat la finalul săptămânii trecute. În total, anul acesta, Grădina Zoologică din Târgu-Mureș și-a îmbogățit colecția cu 20 de noi animale și 6 noi specii, printre care se numără și păsările flamingo, transmite Rador.

Animalele recepționate săptămâna trecută provin din emisfera nordică și sunt asociate sezonului rece, fiind vorba de bufnițe și reni. Ele se află în izolare și urmează să fie expuse în cel mai scurt timp, spune directorul adjunct al Zoo Târgu-Mureș, Kopacz Andras: “De data aceasta a sosit un transport de la două grădini zoologice din Olanda, este vorba despre două bufnițe polare și trei reni, iar toate animalele sunt tinere. Momentan, sunt în izolare și sperăm că vor fi expuși în scurt timp pentru a fi văzuți de vizitatori. Încă nu am decis unde vor fi puse bufnițele polare, însă renii vor fi împreună cu cerbii sau cu lopătarii”.

În viitorul apropiat, Zoo Târgu-Mureș plănuiește să completeze speciile de animale care au nevoie de mai mulți membri, urmând ca apoi să fie aduse noi specii, în funcție de spațiile disponibile. (Sursa: g4media.ro)

Lasă un comentariu