La început a fost un cățel drăguț și prietenos, chiar foarte amabil, în sensul că mișca fericit din coadă, se gudura și lingea mâna primului venit. Dacă se mai întâmpla să-l mângâie careva sau să primească o firimitură de pâine, era în al nouălea cer, executa chiar și câteva figuri acrobatice, minunându-se de bunătatea oamenilor. Într-o zi, cineva i-a tras un picior în fund, azvârlindu-l după un gard vechi.
- Al dracului potaie, cum se mai lingușește!, a exclamat cel care l-a lovit și a trecut mai departe.
Între timp, s-a făcut un cățelandru frumos, iar șuturile primite erau tot mai dese. În momentul în care a devenit câine s-a lămurit cu bunătatea oamenilor. Se pare că a câștigat mai multă înțelepciune. Era suficient doar să-l privească careva și începea să mârâie, arătându-și fioros colții. Într-o zi când cineva intenționa să-l lovească, a învățat să muște.
Basilius V.B.
