JURNALUL, UN PRIETEN DISCRET ȘI... EFICIENT

Distribuie pe:

Ioana Marinescu, consilier acreditat pentru dezvoltare personală și membru al grupului de suport pentru divorț, citată de csid.ro, prezintă una dintre cele mai la îndemână modalități care ne ajută să ne eliberăm de stres și să trăim viața cu mai multă bucurie, și anume scrisul în jurnal.

Jurnalul poate deveni un prieten intim și discret, căruia ne putem confesa fără teamă, dezvăluindu-i, cu toată încrederea, frământările noastre cotidiene.

Claritate în gânduri și sentimente

Potrivit specialistului citat, gestionarea stresului prin scrisul într-un jurnal este mai eficientă atunci când activitatea este făcută consecvent, însă chiar și scrisul sporadic poate ameliora stresul. Unul dintre cele mai eficiente moduri de a reduce stresul prin jurnal este de a scrie în detaliu despre sentimentele și gândurile legate de evenimentele stresante. Jurnalul permite oamenilor să își clarifice gândurile și sentimentele, dobândind astfel o autocunoaștere valoroasă, dar este și un instrument bun de rezolvare a problemelor.

De cele mai multe ori, problemele își pot găsi mai ușor soluții atunci când sunt așternute pe hârtie. Scrierea în jurnal a evenimentelor traumatice ajută la procesarea lor prin explorarea și eliberarea pe deplin a emoțiilor, prin implicarea ambelor emisfere ale creierului în acest proces, permițând experienței să devină pe deplin integrată în mintea cuiva.

Recunoștință

Pentru a fi cât mai eficient, jurnalul poate fi adaptat nevoilor personale. Mulți oameni s-au obișnuit să țină un jurnal de recunoștință, în care notează trei sau mai multe aspecte pentru care sunt recunoscători în fiecare zi. Aceasta este o strategie extrem de eficientă pentru ameliorarea stresului, deoarece te ajută să te concentrezi asupra resurselor pe care le ai deja și să creezi o dispoziție mai bună pe termen lung.

Un avantaj în plus a acestui tip de jurnal este că rămâi cu o evidență a multor lucruri frumoase care s-au întâmplat de-a lungul timpului, așa că atunci când te simți dezamăgit sau trist te poți revigora citind câteva pagini despre întâmplările fericite pe care le-ai trăit și pe care nu ți le poate lua nimeni.

Când scrii despre experiențe pozitive, poți savura sentimentele bune din jurul lor, aceasta fiind o modalitate excelentă de a extinde aspectele pozitive și de a gestiona lucrurile negative care se întâmplă în viața ta.

Planificare personală

Unii oameni scriu în jurnal ceea ce trebuie să facă în fiecare zi, obiectivele pe care le au, amintirile pe care le creează și alte lucruri pe care nu vor să le uite. Să notezi toate lucrurile pe care le ai de făcut te poate ajuta să faci ordine în minte și să reții ceea ce este important pentru tine, ceea ce poate ameliora stresul, iar a fi mai organizat și mai echilibrat este o modalitate excelentă de a te simți mai tonic și mai încrezător în forțele proprii.

În jurnal, nu este obligatoriu să scrii în fiecare zi. O dată la câteva zile sau o dată pe săptămână poate fi suficient. Testează ce este mai bine pentru tine, ce funcționează mai eficient în cazul tău și... alege. (L.P.)

Lasă un comentariu