Au trecut doi ani de la înscăunarea tovarășul Suhat, noul director general, și tovarășul Stand, acela care l-a “uns”, acela care l-a făcut “mare”, s-a convins că omul lui, subalternul lui și-a întors completamente fața de la el. Toate cererile ferme și stăruitoare de a-i da aparatură și cadre proaspete s-au soldat invariabil cu refuz categoric. Argumentele și reproșurile făcute - face to face - s-au lovit de fiecare dată de contraargumente.
Imediat după revoluție, Stand, vechiul director general, devenit brusc din tovarăș domn, îmbrăcând haina dizidentului, a vrut să-l mătrășească de la conducerea instituției pe “protejatul” lui, dar nu i-a mers. Organele de securitate desființate, scoase în afara legii, aparent inexistente, i-au ordonat nerecunoscătorului cocoțat pe piedestal, să stea pe loc și să nu cedeze presiunilor neavizate de ei. Ba mai mult. Când fostul director general a atins vârsta de pensionare a muritorilor de rând, a fost grabnic pus pe liber. Cu iuțeală de mână și nebăgare de seamă (formulă agreată de prestidigitatorii circari), vechiul director general, domnul Stand, s-a trezit în stradă cu primul cupon de pensionar în mână. Nu-i venea să creadă că există și pentru el o asemenea eventualitate, iar vorbele protejatului și preferatului său, care i-au ajuns la ureche, cum că a ajuns un nenorocit de pensionar, l-au jignit profund. Și-a luat inima în dinți și s-a dus la direcția generală a instituției să-l convingă pe omul propus și pus de el în jeț, că pensionarea lui pripită este o greșeală.
Aș, secretara i-a transmis că șeful este foarte ocupat.
- Tovarășul director general vă roagă să vă înscrieți în audiență dacă aveți ceva de întrebat sau de cerut.
Umilința a fost totală. A ieșit din anticamera biroului care i-a fost locul de muncă atâția ani, cu capul plecat, cu dureri pectorale, cu mâinile tremurânde și cu nesiguranța mersului. A ajuns acasă sleit de puteri. S-a trântit pe pat cu intenția de a se liniști. Tâmplele îi zvâcneau, obraji îi ardeau, ochii i se injectaseră, iar gura i se uscase. O greață puternică și icneli de vomă l-au speriat.
Cu glas stins, i-a cerut soției să-i măsoare tensiunea arterială.
- Ești nebun! Ce ai pățit? Cum s-a putut ridica tensiunea arterială la asemenea valori? Să nu faci acuși, acuși, hemoragie cerebrală.
- Cheamă-l urgent pe doctorul Radu, știu eu de ce. După câteva ore, când simptomele s-au mai potolit, când tensiunea arterială s-a normalizat, fostul mare șef, fostul mare director general, omul care a întârziat două ore la cina dată în cinstea lui de către promovatul, acum lipsit de recunoștință și de orice simț moral, atât a putut să mai bâiguie:
- Radule, unde mi-a fost mintea? Ce părere ai de vanitatea asta patologică?
(Va urma)
Dr. ONORIU IUNIU CORFARIU
