MAREA SPERANȚĂ A TENISULUI ROMÂNESC! POVESTEA LUI MATEI TODORAN

Distribuie pe:

Are 14 ani și este speranța tenisului masculin din România. Matei Todoran l-a întrecut pe Federer la cel mai important turneu dedicat juniorilor.

A început să joace tenis la 6 ani, din dorința mamei. I-a plăcut și acum este pe urmele lui Roger Federer, favoritul lui. Matei Todoran a participat la numeroase competiții și s-a clasat pe podium, inclusiv la dublu și cu echipa națională. A mai practicat baschet și schi.

“Mi-a plăcut mult mai mult tenisul. Are ceva ce mă fascinează. Îmi place că totul depinde doar de mine. Nu trebuie să mă gândesc și la alți factori”, a spus Matei Todoran, în exclusivitate, pentru Look Sport.

Recent s-a întors din Franța, unde a avut loc cel mai puternic turneu dedicat juniorilor din întreaga lume, Les Petits As. Pe când avea 14 ani, Federer a reușit să ajungă doar până în optimi. Matei, la aceeași vârstă, a jucat acum în semifinale, după ce a intrat direct pe tabloul principal.

“Am fost destul de obosit la final pentru că am jucat multe ore și a fost destul de greu. A fost printre cele mai bune turnee ale mele și mă bucur mult. Acum am mai multă încredere în mine”, ne-a recunoscut Matei.

Radu Hărnuț, antrenorul lui Matei, a remarcat că elevul său ar fi putut obține un rezultat chiar mai bun decât accederea în semifinale: “De șapte ani nu am mai avut pe nimeni să fie în semifinalele acestui turneu. Și în semifinala pe care a pierdut-o, nu a reușit să se concentreze. Eu cred că altul era rezultatul și trebuie să ne luptăm”.

Puștiul din Cluj-Napoca vrea să ajungă și pe tabloul principal de la Wimbledon, deși suprafața lui favorită este hard.

“Sper să ajung la Wimbledon. Mă fascinează turneul, cu tradiție. Pe hard simt că joc mai bine și se potrivește stilul meu mai mult”, ne-a mai povestit Matei.

GIGI BECALI, SUPĂRAT PE ARBITRAJUL LUI ISTVAN KOVACS. “SIMT O ATITUDINE OSTILĂ DIN PARTEA LUI”

Minutul 70 al meciului FCSB - FC U Craiova, transmis în direct de Look Sport+ și PrimaPlay.ro, a adus o fază foarte grea pentru arbitrul Istvan Kovacs, iar decizia “centralului” nu a fost pe placul jucătorilor vicecampioanei.

Reluările au arătat că Istvan Kovacs era foarte aproape de fază, la doar cinci metri, dar și că piciorul stâng al lui Keșeru era lipit de linia de 16 metri! La o zi după meci, Gigi Becali a criticat public decizia centralului, pe care l-a luat în colimator și în trecut.

“Eu întreb un lucru. Pentru ce, de la începutul meciului, nu dai galbene pentru încălcări clare? Dacă dă un galben, e obligat să-l dea și pe al doilea, și apoi joacă Craiova cu un om în minus.

Au fost patru încălcări clare și nu a dat galben. Mi-a dat de înțeles că nu vrea să-și strice reputația, pentru că e arbitru mare Kovacs. Dacă nu dă ceva, la el nu există că n-a dat că nu știe.

Kovacs, spun asta de mult timp, e arbitru de calitate. Când nu dai unul, mai înțeleg. când nu dai patru... A vrut să nu dea galbene ca să nu dea roșii. Putea să-i dea galben și lui Coman, și lui Cristea. Și a mai putut să ne dea un 11 metri.

Eu zic că a făcut de ajuns. E problema că el nu trebuie dat la meciurile din play-off. Da, simt o atitudine ostilă din partea lui. Îl văd agitat. El e băiat deștept și atunci nu spune pe față. I s-a întunecat mintea, e posibil să fi fost ceva mai consistent, o discuție mai consistentă, probabil”, a explicat Becali, la Pro X.

BILBAO VA GĂZDUI TURNEUL FINAL FOUR AL BASKETBALL CHAMPIONS LEAGUE. “U” BT CLUJ-NAPOCA JOACĂ ÎN “16-IMI”

Forul european de baschet a anunțat, luni, că Turneul Final Four al Basketball Champions League va fi găzduit în 2022 de Bilbao, între 6 și 8 mai. În faza Top 16 a competiției joacă și campioana României, U Banca Transilvania Cluj.

Meciurile din cadrul Turneului Final Four se vor disputa în Bilbao Arena, cu o capacitate de 10.000 de locuri, acolo unde joacă formația locală Surne Bilbao Basket.

FIBA Europe a decis pentru prima dată acordarea Turneului F4 unui oraș care nu are echipă reprezentantă în Basketball Champions League.

În prezent, competiția derulează partidele din Top 16, iar în grupa K, U BT Cluj va juca, luni seară, cu belgienii de la Filou Oostende. În primul meci al grupei, clujenii au câștigat în deplasare, chiar cu o echipă spaniolă, Unicaja Malaga, cu 79-73.

Meciurile din Top 16 se vor încheia în 23 martie, iar apoi vor fi determinate partidele din sferturile de finală, prin tragere la sorți, care se vor disputa în luna aprilie.

Apoi, în cadrul Turneului Final Four de la Bilbao, se vor juca semifinalele, în 6 mai, respectiv finalele pentru medalii în 8 mai.

MARIA CONSTANTIN, LOCUL 45, ÎN PROBA DE SLALOM URIAȘ

Suedeza Sara Hector, în vârstă de 29 de ani, a câștigat, luni, proba de slalom uriaș din cadrul Jocurilor Olimpice de la Beijing.

Ea a fost cronometrată cu timpul de 57 de secunde și 56 de sutimi în prima manșă, cel mai bun, și cu 58.13 în manșa a doua (locul 8), reușind un total de 1:55.69.

Medalia de argint i-a revenit italiencei Federica Brignone, la 28 de sutimi, iar bronzul schioarei elvețiene Lara Gut-Behrami, la 72 de sutimi.

Favorita slalomului uriaș, Mikaela Shiffrin, a ratat o poartă în prima parte a coborârii și a fost eliminată încă din manșa I. Americanca obținuse aurul în urmă cu patru ani, argintul la ultimele Campionate Mondiale și câștigase în această iarnă două etape de Cupă Mondială, la Solden și Courchevel.

În această probă, Maria Ioana Constantin, cu timpul de 1:08.25, a ocupat locul 50 după prima manșă. În a doua, ea a fost cronometrată cu timpul de 1:10.25 (locul 45). Cu două minute, 18 secunde și 50 de sutimi, sportiva română de 21 de ani s-a clasat pe locul 45 al probei, la 22 de secunde și 18 sutimi de medaliata cu aur.

PATINATOAREA RUSĂ, KAMILA VALIEVA, SCRIE ISTORIE LA BEIJING

Rusoaica Kamila Valieva, în vârstă de 15 ani, a devenit prima sportivă care a făcut un salt cvadruplu în competiția olimpică, ea cucerind, luni, la JO de la Beijing, medalia de aur pentru Rusia în proba pe echipe la patinaj artistic, informează mundodeportivo.es.

Purtând mănuși roșii strălucitoare și patinând pe clasicul “Bolero” al lui Maurice Ravel, ea a executat un cvadruplu “salchow” la începutul programului și un cvadruplu “toe-loop”, înainte de a cădea după o altă încercare de cvadruplu “toe-loop”.

În ciuda greșelii, ea a terminat detașat pe primul loc, cu un scor de 178,92, în fața sportivei de pe locul al doilea, japoneza Kaori Sakamoto (148,66).

Salturile cvadruple - cu patru rotații ale corpului în aer - sunt rare la patinajul artistic feminin, însă Valieva le-a efectuat în mod regulat la competiții, în acest sezon.

Rusia a obținut aurul la echipe, grație evoluției extraordinare a Kamilei Valieva, SUA a luat argintul, iar Japonia, bronzul.

Sursa: Looksport

Lasă un comentariu