Familia prietenului meu B. și-a dorit foarte mult un copil, iar când au trecut de prima tinerețe, au hotărât să adopte un băiețel orfan, încredințat unei familii dintr-un sat mureșean. S-au dus să-l cunoască, apoi l-au invitat acasă și, după o perioadă, prin care au trecut cu emoții, din cauza birocrației, li s-a aprobat adopția. La Judecătorie, l-au trecut pe numele lor. Copilul s-a adaptat ușor în familie și s-a dovedit a fi un băiat isteț, căruia i-a plăcut să învețe. Încurajat de dragostea părinților adoptivi, la scurt timp după adopție le-a spus părinților tată și mamă. Soția prietenului meu a devenit cea mai fericită mamă, constatând că, pe zi ce trece, copilul își însușește din personalitatea părinților. La școală a devenit un elev strălucit la învățătură, premiat, spre bucuria și mândria părinților.
Zilele trecute ne-am întâlnit întâmplător și l-am întrebat ce-i face familia, soția și feciorul. Timp de o oră am discutat despre relațiile din familie, bucuriile trăite de o familie fericită. Nu-mi permit să redau amănunte despre discuția noastră. M-am întâlnit și cu feciorul, deja băiat mare, care își continuă studiile într-o școală de prestigiu. Vreau să spun că familia prietenului meu este cu adevărat fericită. Mă bucur sincer să văd în jurul meu și asemenea familii.
Din punct de vedere creștin, prin fericiri se înțelege cele nouă căi pe care creștinul trebuie să meargă pentru a ajunge la o fericire veșnică sau cele nouă virtuți prin care putem dobândi fericirea. În Sfânta Scriptură, Evanghelia după Matei (5,7), în Predica de pe munte, Iisus le spune ucenicilor și mulțimilor de oameni “Fericiți cei milostivi, că aceia se vor milui”. Milostenia - îndurarea creștină, izvorăște din iubirea de Dumnezeu și de aproapele și se arată prin ajutorarea materială și morală a semenilor noștri aflați în nevoie. Faptele milosteniei sunt șapte: Hrănirea celui flămând; Adăparea celui însetat; Îmbrăcarea celui gol; Cercetarea celor în necazuri și nevoi; Cercetarea bolnavilor; Găzduirea călătorilor; Îngroparea săracilor. Toate aceste fapte trebuie să izvorască dintr-o iubire sinceră. Sfântul Apostol Pavel în Epistola I către Corinteni (13.1,3) spune: “De aș grăi în limbile oamenilor și ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare și chimval răsunător. Și de aș împărți toată avuția mea și de aș da trupul meu să fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu-mi folosește”. Milostenia nu trebuie făcută din interes, trebuie doar să dăruim aproapelui nostru ajutorul de care are atâta nevoie.
Vreau să spun că prietenul meu și soția lui toate acestea le-au făcut adoptând un copil abandonat, căruia au reușit să-i acorde dragoste, să-i șteargă o lacrimă de pe obraz, chiar dacă ei sunt creștini cu sufletul și nu prea caută Sfânta Biserică. Sfântul Apostol Petru spune: ,,Dragostea acoperă mulțime de păcate” (Petru 4,8). Răsplata pentru milostenia lor și dragostea pentru un copil au primit-o aici, pe pământ, prin starea de fericire pe care o trăiesc, iar în veșnicie, “Milostenia pentru care vom fi cel mai mult răsplătiți” (Matei, 25.32-46).
Felicitări prietene, la fel și distinsei tale soții! Mi-ai cerut să nu-ți fac cunoscut numele și m-am ținut de cuvânt.
VASILE BOTA
