ASIGURATUL CARE ÎNGRIJEȘTE UN PACIENT BOLNAV DE CANCER BENEFICIAZĂ DE CONCEDIU ȘI DE INDEMNIZAȚIE

Distribuie pe:

Președintele Klaus Iohannis a promulgat, marți, Legea pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate.

Legea prevede că asiguratul care îngrijește un pacient bolnav de cancer în vârstă de peste 18 ani beneficiază de concediu și de indemnizație.

“Beneficiază de concediu și indemnizație pentru îngrijirea pacientului cu afecțiuni oncologice în vârstă de peste 18 ani asiguratul care, cu acordul pacientului, îl însoțește pe acesta la intervenții chirurgicale și tratamente prescrise de medicul specialist. Pacientul cu afecțiuni oncologice își poate exprima acordul (...) numai pentru o singură persoană la fiecare intervenție chirurgicală, respectiv tratament. Durata de acordare a concediului și a indemnizației este de cel mult 45 de zile calendaristice la interval de un an pentru un pacient”, stipulează actul normativ.

Cuantumul brut lunar al indemnizației pentru îngrijirea pacientului cu afecțiuni oncologice este de 85% din baza de calcul stabilită conform art. 10, mai prevede legea.

“Indemnizația pentru îngrijirea pacientului cu afecțiuni oncologice se suportă integral din bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate. Costurile serviciilor furnizate de psiholog (...) se suportă din bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate în condițiile prevăzute de Contractul-cadru privind condițiile acordării asistenței medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate și de normele metodologice de aplicare a acestuia”, stipulează actul normativ.

În fiecare an în care primește concedii pentru îngrijirea pacientului cu afecțiuni oncologice, beneficiarul are dreptul la minimum o ședință de evaluare psihologică clinică și minimum cinci ședințe de consiliere psihologică clinică. De aceleași drepturi beneficiază și pacientul cu afecțiuni oncologice. În situația pacientului cu afecțiuni oncologice care are handicap auditiv ori surdocecitate, acesta are dreptul inclusiv la un interpret autorizat al limbajului mimico-gestual, respectiv al limbajului specific al persoanei cu surdocecitate, după caz.

Legea stipulează și că Ministerul Sănătății are obligația de a modifica protocolul oncologic pentru a include costurile necesare aferente în Programul național de oncologie.

Potrivit actului normativ, concediul și indemnizația pentru îngrijirea pacientului cu afecțiuni oncologice, precum și ședințele de evaluare psihologică clinică, respectiv de consiliere psihologică clinică, se acordă pe baza certificatului de concediu medical eliberat de medicul specialist.

“Indemnizațiile (...) se pot transfera în țările în care asigurații își stabilesc domiciliul sau reședința, în condițiile reglementate prin acorduri și convenții internaționale la care România este parte”, se arată în actul normativ.

Legea va intra în vigoare la două luni de la data publicării, cu excepția dispozițiilor referitoare la ședințele de consiliere psihologică și drepturile pacienților de a avea interpreți ai limbajului mimico-gestual, respectiv al limbajului specific al persoanei cu surdocecitate, după caz, care intră în vigoare la un an de la data publicării în Monitorul Oficial.

“În termen de 60 de zile de la data publicării prezentei legi, Ministerul Sănătății și Casa Națională de Asigurări de Sănătate modifică Normele de aplicare a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate aprobate prin Ordinul ministrului sănătății și al președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate nr. 15/2018/1311/2017, cu modificările și completările ulterioare”, mai prevede actul normativ.

Potrivit expunerii de motive a legii, legislația în vigoare prevede indemnizații și concedii medicale doar pentru îngrijirea copilului bolnav de cancer. (Agerpres)

(AGERPRES)

Lasă un comentariu