* “Dumnezeu pe aceia îi iubește și îi cinstește care se feresc de cele oprite. Ce folos ca trupul să fie deșert (plin) de bucate, iar sufletul a-l umplea de păcate? Ce folos a fi galbeni și ofiliți de post, iar de pizmă și ură să fim aprinși? Ce folos este a nu bea vin și a fi beți de veninul mâniei? Ce folos este a nu mânca cineva carne și cu hulele a rupe carnea fraților noștri? Ce folos este a ne opri de cele ce uneori sunt slobode și a face ce nu sunt niciodată slobode?”
Antim Ivireanul (1650-1716), autor, tipograf, gravor, teolog, episcop și mitropolit român de origine georgiană. Mitropolit de București, autor a unei celebre DIDAHII, ce reprezintă o colecție de predici folosite la Marile Sărbători de peste an. Personalitate culturală remarcabilă a literaturii române vechi. A fost cel care a înființat prima bibliotecă publică în Bucureștiul sec. al XVIII-lea.
Prin 1689-1690 a fost adus de Constantin Brâncoveanu în Țara Românească. Aici a învățat limbile română și slavonă, precum și meșteșugul tiparului. În 1691 i s-a încredințat conducerea tipografiei domnești din București, în care a imprimat 4 cărți: “Învățăturile lui Vasile Macedonianul către fiul său Leon” (1691-limba greacă), “Slujba Sf. Paraschiva și a Sf. Grigore Dialogul” (1692-limba română), “Evangheliarul greco-român” (1693) și Psaltirea (1694- limba română). Are ca ucenic pe Diaconul Coresi - cel mai mare tipograf din cultura medievală românească. A avut un rol însemnat în introducerea completă a limbii române în slujbe. Este tipograf, redactor, editor, creator de limbaj bisericesc în limba română în cele peste 63 de tipărituri. Întemeietor de tipografii în limba română și georgiană. Este scriitor, autor de lucrări bisericești, dar și ctitor bisericesc.
***
* “Limba română este limba maternă a poporului român. Ea este organul prin care se conservă și se propagă tradițiunile părintești seculare din generațiune în generațiune; căci ea este mediul prin care se țin și se strâng legăturile din tată în fiu, între familie și seminții, între seminție și națiune... căci ea este semnul cel mai caracteristic al unei națiuni, unica condiție fundamentală a naționalității, căci ea este apărătoarea și scutul datinilor și a tot ce face pe o națiune să fie”.
Gavril Munteanu (1812-1869), cărturar și traducător român, membru fondator al Academiei Române. A făcut studii de filosofie și drept la Universitatea de la Cluj. A fost profesor la Seminariile Teologice de la Buzău și Râmnicu Vâlcea.
***
* “Un bărbat avea prostul obicei de a merge la cârciumă tocmai în zi de duminică, în timp ce nevasta lui mergea la Biserică. Când cineva îi spunea că nu face bine ceea ce face, el răspundea: Femeia mea merge regulat la Biserică și se roagă ea pentru mine; noi doi suntem una și ca atare ajunge că se roagă ea pentru mine. Într-o zi, el a avut un vis: se făcea că nevasta lui a murit și amândoi au ajuns la poarta raiului. Un înger îi deschise ușa raiului și o invită pe soție să intre în rai. Când să intre și soțul, îngerul îl opri: stai suflete, intră doar soția ta și pentru tine, așa cum o făcea și când mergea la Biserică. Ea ține aici locul tău, cum o făcea și când erai pe pământ. Si imediat porțile raiului s-au închis. Soțul se trezi speriat din somn și începu să strige de frică pe soția sa, pentru a-i povesti visul groaznic. Din acel moment, omul s-a îndreptat și mergea în fiecare duminică la Biserică, alături de soția sa”. Să luăm aminte la ce spunea odinioară “Sfântul Ardealului”: “Cine are minte, să ia aminte!”.
P.S. “Cuvântul Domnului este scut tuturor celor ce nădăjduiesc în El; Căci cine este Dumnezeu, dacă nu Domnul? Și cine este apărător, dacă nu Domnul nostru? Dumnezeu este cel ce mă încinge cu putere și calea cea dreaptă-mi arată; care dă picioarelor mele sprinteala (iuțeala) cerbului, și la locurile cele înalte mă așează” (II Regi cap. 22, vers. 31-34).
PĂRINTELE ILIE
