* “În fața lui Dumnezeu toți suntem egali. Atitudinea noastră față de Dumnezeu trebuie să fie lipirea de El, cu căință și inimă curată. Acolo unde este Dumnezeu și adevărul Lui, totul trebuie să fie strălucitor, să bată clar la ochi și să le insufle tuturor cu glas tare: Iată ce este dumnezeesc. Prin urmare, a fi cu Dumnezeu trebuie să fie regula vieții sufletului nostru. Dumnezeu este pretutindeni! El este Părintele mângâierii. Și de vreme ce El este pretutindeni, pretutindeni mângâierea este gata de partea Lui. Ea este pentru cei ce primesc, nu pentru Cel ce dăruiește. E adevărat, ca să o primim, tot de la El trebuie să învățăm.
Sfântul Teofan Zăvorâtul (1815-1891), s-a născut în regiunea Kirov din Rusia. A fost episcop de Tambov și Vladimir, director, profesor și inspector al mai multor Școli teologice, arhimandrit și rector al Seminarului Teologic din Olonets, iar mai apoi preot slujitor în Ambasada Rusiei, după care a fost rector la Academia Teologică. În anul 1859 a fost hirotonit episcop al Tambovului, perioadă când înființează o “Școală pentru fete”. A lăsat după moartea sa o moștenire duhovnicească și culturală foarte bogată.
***
* “Conștiința! Conștiința! Instinct Divin, nemuritor, voce cerească; călăuză a unei ființe ignorante și mărginite, dar inteligente și libere; judecător al binelui și al răului care transformă omul în Dumnezeu, tu ești aceea care excelează prin natura și moralitatea acțiunilor sale, fără tine eu nu mai simt nimic în mine care să se înalțe deasupra dobitoacelor, trist privilegiu de a mă pierde din eroare cu ajutorul unei înțelegeri fără reguli și unei rațiuni fără principiu” (Despre educație).
Jean-Jacques Rousseau (1712-1778), filosof elvețian, scriitor, compozitor, unul dintre cei mai iluștri gânditori ai iluminismului.
***
* “Era odată un om bogat care era nedrept cu Dumnezeu. Nu numai că nu credea, dar și vorbea în batjocură de cele sfinte. Se îmbolnăvi pe neașteptate, iar medicul i-a spus că nu mai are cale de scăpare. Nu a apucat să-și facă testamentul, fapt ce-l face să-și cheme familia și să-i spună: “Dragii mei, eu plec în cealaltă lume. Vă las vouă, cu limbă de moarte, casa asta, moșia și toată averea”. “Tăticule dragă! - îl întrerupse printre lacrimi copilul cel mic, care nu pricepea ce se întâmplă, despre ce este vorba? Acolo unde te duci, ai tu o altă casă, unde o să ne întâlnim cu toții?” Întrebarea copilului îi străpunse inima muribundului. În clipa aceea își văzu toată zădărnicia vieții, și osânda care îl aștepta. Dar acum era prea târziu... prea târziu. Peste câteva clipe își dete sufletul și plecă într-o lume unde n-avea casă, nici moșie, nici Dumnezeu care să-l aștepte. “Așa se întâmplă cu cel ce-și adună comori sieși și nu se îmbogățește în Dumnezeu” (Luca 12, 21), adică nu-și face casă și în ceruri (n.a.).
P.S. “Întoarce-te, fiică necredincioasă a Israelului, zice Domnul, că nu voi vărsa asupra voastră mânia Mea. Recunoaște-ți însă vinovăția ta, căci te-ai abătut de la Domnul Dumnezeul tău și te-ai desfrânat cu dumnezei străini sub tot arborele umbros și glasul Meu nu L-ai ascultat” (Ieremia cap. 3, vers. 12-13).
PĂRINTELE ILIE
