REALITATEA POLITICII, TRANSFORMATĂ ÎN RĂZBOI

Distribuie pe:

SUA AU TRIMIS DOUĂ AVIOANE DE ULTIMĂ GENERAȚIE F-35 ÎN ROMÂNIA

Două aeronave F-35 Lightning II ale Forțelor Aeriene ale Americii din Europa (USAFE) au aterizat, ieri, în Baza 86 Aeriană “Locotenent aviator Gheorghe Mociorniță” de la Borcea, de unde vor executa, în următoarea perioadă, misiuni și antrenamente în comun cu militari și aeronave ale Forțelor Aeriene Române, informează Ministerul Apărării Naționale, potrivit CaleaEuropeană.ro. Misiunile au ca principal obiectiv creșterea interoperabilității între aliații din cadrul NATO, iar misiunile de poliție aeriană desfășurate în comun contribuie la dezvoltarea capacității de reacție și descurajare.

În același timp, aceste misiuni reprezintă o dovadă concretă a nivelului ridicat de cooperare în domeniul securității și apărării în cadrul Parteneriatului Strategic dintre România și Statele Unite ale Americii și transmite un mesaj puternic de solidaritate între aliați. Desfășurarea celor două aeronave a avut loc în aceeași zi în care Rusia a declanșat o ofensivă militară la adresa Ucrainei, invadând țara vecină, stârnind un val de reacții dure și sancțiuni severe occidentale și determinând organizarea unor summit-uri de urgență ale NATO, Uniunii Europene și G7.

ULTIMA ORĂ - PREȘEDINTELE IOHANNIS MERGE, AZI, DE URGENȚĂ ÎN POLONIA, LA ÎNTÂLNIREA CU ALȚI 8 ȘEFI DE STAT DIN EUROPA CENTRALĂ ȘI DE EST

Președintele Klaus Iohannis merge, azi, la Varșovia pentru o întâlnire de urgență a șefilor de stat și de guvern ai țărilor din Estul și Centrul Europei, potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale.

Cei nouă lideri ai Formatului București 9 (B9) vor discuta despre situația de securitate din regiunea Mării Negre provocată de invadarea Ucrainei de către Rusia.

“Am discutat astăzi cu Președintele Poloniei, Andrzej Duda, despre situația gravă de securitate din regiunea Mării Negre, ca urmare a acțiunilor Rusiei, care încalcă flagrant dreptul internațional. În consecință, am hotărât să organizăm astăzi, 25 februarie, la Varșovia, un summit extraordinar al Formatului București 9 (B9), pentru a coordona răspunsul nostru și pentru a ne demonstra unitatea. Suntem alături de Ucraina!”, anunță Administrația Prezidențială.

Sursa foto: CNN, RomaniaTV.net

Lasă un comentariu