ROMÂNIA NU ARE NICIUN MOTIV DE A INTRA ÎNTR-UN CONFLICT ARMAT CU RUSIA

Distribuie pe:

România nu are niciun motiv de a intra într-un conflict armat cu Rusia și nu va intra într-un astfel de conflict, a afirmat, luni, președintele PSD, Marcel Ciolacu.

“România nu are niciun motiv de a intra într-un conflict armat cu Rusia și nu cred că România va intra într-un conflict armat cu Rusia. Cu toții știm ce se întâmplă în Ucraina și eu consider categoric că ceea ce face Vladimir Putin și la ce instigă să facă poporul rus în acest moment este inacceptabil în anul 2022”, a declarat Ciolacu, la sediul PSD.

În privința reglementării unei situații de criză de către Guvern, el a arătat că “are știință, cum este și normal”, urmând ca luni să aibă o discuție cu prim-ministrul.

În contextul acestui conflict, liderul PSD a spus că întreaga Europă va fi afectată economic.

“Întreaga Europă va fi și întregul glob, dar în principal întreaga Europă și este și normal că țările cele mai apropiate vor fi afectate cel mai mult. Sunt ferm convins că vom găsi soluțiile cele mai bune să depășim și această criză”, a explicat liderul PSD.

Marcel Ciolacu nu crede că există posibilitatea ca România să rămână fără gaz.

“Nu, în acest moment nu avem nici cea mai mică problemă, și avem un an de zile ca să rezolvăm și să ne pregătim pentru anul viitor. (...) Dependența noastră de Rusia este, cred, cea mai mică din Europa - de 10%”, a adăugat el. (Agerpres)

ASTĂZI - ULTIMA ZI DE STARE DE ALERTĂ - ASTĂZI ESTE ULTIMA ZI DE STARE DE ALERTĂ SANITARĂ PE TERITORIUL ROMÂNIEI, ÎN CONTEXTUL PANDEMIEI DE COVID-19

Președintele Klaus Iohannis a anunțat, la sfârșitul săptămânii trecute, că starea de alertă impusă de pandemia de coronavirus nu va mai fi prelungită după data de 8 martie având în vederea că “valul 5 este aproape de a se încheia”.

“Epidemia de COVID-19 se află pe o pantă accelerat descendentă la noi în țară, iar valul 5 este aproape de a se încheia. Este momentul, deci, să luăm noi decizii legate de gestionarea acestei situații, decizii cu un impact major pentru viitor”, afirma Iohannis, după o ședință privind gestionarea epidemiei de COVID-19, la care au fost prezenți premierul Nicolae Ciucă și mai mulți membri ai Guvernului.

România s-a aflat în stare de alertă sanitară timp de aproape doi ani, din 15 mai 2020 și până pe 8 martie 2022.

Cinci valuri pandemice au fost pe teritoriul țării în această perioadă, fapt care a impus măsuri de protecție sanitară.

După doi ani, bilanțul COVID-19 numără, conform datelor furnizate luni de Grupul de Comunicare Strategică, 63.993 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS-CoV-2 care au decedat în România.

Până luni, pe teritoriul național au fost înregistrate 2.771.449 de cazuri de infectare cu noul coronavirus, dintre care 114.557 ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare. Potrivit GCS, 2.594.194 de pacienți au fost declarați vindecați.

Odată cu ridicarea stării de alertă, vor fi eliminate și o serie de măsuri care au fost în vigoare până acum, Ministerul Sănătății urmând să gestioneze în continuare evoluția epidemiei de COVID-19. (Agerpres)

Lasă un comentariu