Pe înserate, pășeam pe ulițele Topârcei, sat situat cu ceva mai la deal de micul orășel balnear Ocna Sibiului și de întinsele pășuni ale oilor și vacilor țăranilor-plugari din câteva sate de pe lunga vale a Secașelor. Venisem nu numai să mă reculeg în fața Iconostasului bătrânei biserici ortodoxe a acelui sat, dar și să iau parte la oficierea slujbei creștine a vecerniei din după-amiaza sărbătorii creștine a Sfântului Mare Mucenic Dimitrie cel Nou. Ca apoi, la plecare, să-l rog pe prietenul meu, Mitruț, crâsnicul și clopotarul bisericii, să mă facă uitat o vreme în fața mormântului în care se odihnesc părinții celei care a fost vocea vie a Lucreției Ciobanu-Arcaș. Ferindu-mă din calea vântului iernatic, am izbutit cu greu să aprind feștila candelei tricolore, după care am lăsat pe lespedea rece al acelui vechi mormânt un buchețel de tomnatice crizanteme albe. Gest creștinesc făcut nu numai în memoria soților Ana și Ion Arcaș, dar și în amintirea iubitei lor fiice, de la a cărei naștere se împlineau 96 de ani, iar cu câteva zile în urmă, șase ani de la moartea acesteia. Ajungând înfrigurat în căldura plăcută a casei mele din Sibiu, aveam să-mi readuc aminte că autoarea celui dintâi Catalog tipărit al versurilor și partiturilor cântecelor Lucreției Ciobanu, tilișcana Maria Mihaela Păltineanu, mă întrebase, într-o doară, dacă știu cine i-a spus, pentru prima dată, “Doamna Munților”. Și i-am răspuns că membrii Juriului Internațional al Concertelor Festivalului Mondial al Tineretului de la București, din vara anului 1953, eu fiind, în acele zile de lună august, instructor al grupurilor elevilor-pioneri din Cehoslovacia și Republica Democrată Germană. Abia mult mai târziu, rapsodul popular Bartolomei Todici, din Vaideenii-Vâlcei, avea să-i consacre definitiv frumosul renume.
IOAN VULCAN-AGNITEANUL
