SEPARATISMUL TRANSNISTREAN - NU ESTE UN CONFLICT ETNIC, CI UNUL RUSESC, “PRIN INTERMEDIARI”
Țările occidentale ignoră, de mult, conflictul izbucnit în provincia de est a Republicii Moldova. Timp îndelungat, politica separatistă a așa-zisei Republici Transnistria a fost privită ca o reacție normală, dacă nu chiar legitimă, a majorității ruse sau vorbitoare de limbă rusă, care își apăra drepturile etnice și lingvistice împotriva unei politici naționaliste agresive, practicată de guvernul de la Chișinău. Teoria caracterului așa-zis etnic al acestui conflict a fost susținută vreme îndelungată, atât în sferele politice din SUA și din Europa de Vest, cât și în mass-media occidentale.
Potrivit fostului general comandant al Armatei a 14-a Alexander Lebed, Transnistria este “cheia Rusiei către Balcani” și “o răscruce strategică între Ucraina, România și Marea Neagră. Dacă Rusia ar părăsi această zonă, și-ar pierde influența în întreaga regiune”.
Deși, teoretic vorbind, în Transnistria erau întrunite condițiile pentru un conflict paradigmatic - o populație mixtă din punct de vedere etnic, dispute teritoriale istorice și frontiere trasate arbitrar - conflictul din Transnistria nu este, în fond, un conflict etnic. Ceea ce se întâmplă aici este un conflict politic, tipic proceselor care au început în această parte a lumii după dizolvarea structurilor hegemonice sovietice.
Importanța geostrategică a Moldovei pentru Rusia
Atât reprezentanții guvernului rus, cât și cei ai opoziției naționaliste din Rusia au fost de acord cu conducerea separatistă potrivit căreia Transnistria face parte din Rusia și trebuie să rămână o parte a Rusiei. Pentru vicepreședintele Alexander Ruțkoi, care a vizitat Tiraspolul în martie 1992, Transnistria constituia “teritoriu rus”. Ministrul rus de externe Andrei Kozyrev a subliniat că statele CSI care aparțineau, de secole, sferei de influență ruse, reprezintă o regiune de interes vital pentru Rusia. Mai mult, apărarea drepturilor rușilor în celelalte țări CSI a constituit o prioritate a politicii rusești, care trebuia implementată, dacă era necesar, prin folosirea forței. Pentru Vladimir Jirinovski, sfera de influență a Rusiei cuprindea Republica Moldova, în ansamblul său, și România, de asemenea.
Protestele din Moldova, împotriva politicii Rusiei, nu au fost luate în considerare
Guvernul Republicii Moldova a protestat vehement împotriva politicii Rusiei. Luând cuvântul în fața Adunării Generale a ONU din 8 octombrie 1993, ministrul de externe al Republicii Moldova, Nicolae Țâu, a subliniat că, de fapt, “conflictul din Transnistria nu a fost, așa cum pretinde Rusia, unul interetnic, ci un conflict politic pe care Federația Rusă l-a folosit ca pretext pentru a justifica prezența de durată a armatei sale pe teritoriul Moldovei”. Sprijinul Rusiei pentru regimul din Transnistria a fost “principala amenințare pentru independența, securitatea și integritatea Republicii Moldova”. Rusia, a spus el, urmărește restaurarea “vechilor structuri imperialiste, cu binecuvântarea comunității internaționale”.
Moldova - primul caz de șantaj economic al Rusiei
Pentru a pedepsi guvernul și parlamentul de la Chișinău din cauza reticenței lor de a ratifica acordul CSI, liderii de la Moscova au recurs la un șantaj de proporții, excluzând livrările moldovenești către Rusia din preferințele comerciale și vamale ale CSI. Drept urmare, din cauza îndatorării, în creștere rapidă, a Moldovei față de Rusia, liderii de la Chișinău au fost obligați să vândă Gazprom 51% din liniile de tranzit de gaze care traversau teritoriul Republicii Moldova. În cele din urmă, noul parlament ales a ratificat acordul de aderare a Moldovei la CSI, în aprilie 1994.
Aceeași politică “soft” se regăsește și în rolul jucat de țările occidentale, în contextul misiunii OSCE (Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa), înființată în Moldova, în 1993. Un reprezentant german, detașat la misiunea de la Chișinău, a afirmat clar că “situația misiunii Moldova a dovedit, fără dubiu, că potențialul unor conflicte etnice și separatiste în imediata apropiere a Rusiei poate fi rezolvat mai ușor și în beneficiu reciproc dacă Organizația acționează în conformitate cu politica Moscovei. Respectul pentru interesele de securitate ale Rusiei, precum și preocuparea pentru minoritatea rusă sau vorbitoare de limba rusă nu servesc intereselor hegemonice ale Rusiei, dar sunt în concordanță cu principiile de bază ale OSCE”.
Instituțiile occidentale “au sfătuit” Moldova să adere la CSI. Conflictul nu se rezolvă dacă nu se admite prezența militară rusă
Este greu de prevăzut o soluție pașnică a problemei transnistrene - adică restabilirea integrității teritoriale a Republicii Moldova - înainte ca liderii ruși să-și atingă obiectivele pe termen lung în zonă, obiective ce constau în desfășurarea a “circa 3.500 de detașamente de menținere a păcii, extrem de eficiente și mobile”, într-o bază militară rusească din Transnistria.
Încă din 1995, reprezentanții Moldovei la OSCE și-au exprimat “bănuiala întemeiată” că Rusia plănuia să-și lase arsenalul militar gărzilor transnistrene, transformând astfel o viitoare retragere a Armatei a 14-a într-un exercițiu pur formal.
Interesele separatiștilor nu au coincis întotdeauna, în totalitate, cu strategiile Rusiei. Cu toate acestea, Moscova și Transnistria au acționat în comun pentru înființarea unei baze militare rusești în Transnistria, întemeiată pe infrastructura Armatei a 14-a, apropiind astfel Moldova de structurile de securitate ale CSI. Dovezile au arătat că reprezentanții conducerii transnistrene nu au fost niciodată dispuși să accepte nici măcar cele mai generoase oferte de autonomie, în contextul unui stat moldovenesc unificat, ci au insistat întotdeauna asupra pretenției lor pentru o confederație formată din două state independente de facto. Încă în octombrie 1995, Transnistria a adoptat o constituție prin care partea de est a Moldovei este declarată stat separat.
Odată cu aderarea României la UE în 2007, Republica Moldova a devenit vecinul apropiat al Uniunii Europene. În percepția - mai degrabă negativă - a UE, Republica Moldova este un stat slab, cu granițe trasate arbitrar și cu o identitate națională defectuoasă. Lipsită de resurse energetice și cu o structură economică dependentă, în mare măsură, de livrările și piețele de export rusești, Moldova a fost expusă - de la obținerea independenței, în 1991 - unei puternice presiuni economice și politice din partea Moscovei. În urma eforturilor privind implementarea de reforme, care i-au conferit, în 2001, statutul de membru al Organizației Mondiale a Comerțului (OMC), Moldova, puternic afectată de criza economică din 1998 din Rusia, se află, în prezent, în fruntea listei celor mai sărace națiuni din Europa. Sărăcia și prăbușirea sistemelor statului bunăstării au provocat o criză socială severă, determinând un număr considerabil de cetățeni apți de muncă să părăsească țara și să caute de lucru în străinătate.
ANNELI UTE GABANYI, ANALIST POLITIC Traducere de ILEANA SANDU
