ROMÂNII REVIN CU GREU LA OBICEIURILE DE DINAINTEA PANDEMIEI COVID...

Distribuie pe:

Dintr-un sondaj realizat de Free Now (o platformă europeană de mobilitate care oferă servicii de taxi și ridesharing în România), aflăm că pandemia Covid-19 a modificat nevoile de mobilitate ale oamenilor și obiceiurile lor sociale, lucru evident mai ales după ridicarea restricțiilor (9 martie 2022).

Încă persistă anxietatea socială

Potrivit sondajului, citat de adevarul.ro, 52% dintre respondenții români spun că sunt în continuare rezervați cu privire la reluarea stilului de viață pre-pandemic, iar alți 24% declară că încă evită să își facă planuri de ieșit în oraș. Cu toate acestea, aproape două treimi dintre ei simt nevoia să recupereze experiențele amânate în timpul pandemiei.

Românii se consideră persoane foarte sociabile, așa cum declară aproape jumătate dintre respondenți, dar chiar și dintre aceștia, 24% au spus că vor să socializeze mai puțin decât în 2019, ca efect post-pandemie și fiind încă preocupați de limitarea răspândirii virusului. În plus, 1 din 2 respondenți a spus că și-a anulat planurile de ieșit în public de când au fost ridicate restricțiile, din cauza anxietății sociale.

Ce le-a lipsit în pandemie

În ciuda reticențelor privind socializarea, 62% dintre respondenți simt nevoia să recupereze activitățile care au fost limitate în timpul pandemiei. Dintre acestea, cel mai mult le-au lipsit românilor călătoriile (48%), întâlnirile cu familia și cu prietenii fără restricții (47%), adunările sociale în scop recreativ (37%), ieșitul la cumpărături fără restricții (25%) și participarea la evenimente culturale (25%).

Petrecerile, participarea la festivaluri de muzică sau la concerte mari și la evenimente sportive s-au aflat, de asemenea, pe lista activităților pe care ar vrea să le recupereze acum. 13% dintre respondenții români au dus dorul socializării cu colegii de la locul de muncă,

interacțiune care, drept urmare a pandemiei, a devenit din ce în ce mai mult mediată de tehnologie.

Ce temeri au în prezent

Realizatorii studiului susțin că persoanele care au respectat cu strictețe regulile în perioada pandemiei au tendința de a continua să mențină același comportament din mai multe motive.

Temerile legate de sănătatea lor și a familiei

s-au instalat atât de bine în atitudinea lor de zi cu zi, încât au ajuns chiar la convingerea că renunțarea la reguli implică în continuare aceleași riscuri ca în timpul crizei sanitare.

În plus, în pandemie au dobândit o mai bună gestionare a timpului personal, datorită orelor economisite prin renunțarea la deplasarea între birou și domiciliu, dar și eficientizarea costurilor financiare, iar aceste lucruri atârnă greu în balanță atunci cand iau în considerare revenirea la stilul de viață pre-pandemic.

Mijloacele de transport în comun, evitate

Pandemia a influențat și obiceiurile de călătorie, în topul activităților care declanșează anxietatea românilor, în acest sens aflându-se călătoriile cu mijloacele de transport în comun (30%), aparența reflectată în comportamentul celorlalți că lucrurile s-au întors la vremurile de dinainte de pandemie (30%), precum și faptul că oamenii nu mai respectă normele legate de distanțarea socială (25%) și nu mai poartă măști (23%).

“Românii pot fi caracterizați ca niște persoane sociabile, așa cum și ei se identifică, deci tocmai de aceea au simțit în acești doi ani lipsa activităților specifice stilului lor de viață de dinaintea pandemiei.

Este recomandat ca reluarea activităților cotidiene să se facă treptat, cu menținerea acelor măsuri de protecție care îi ajută pe ei să se simtă în siguranță și care îi protejează de anxietate”, recomandă realizatorii sondajului.

Când vine vorba de deplasări urbane, principalele criterii care influențează în continuare preferințele românilor sunt siguranța, prețul, confortul, curățenia și viteza. (L.P.)

LUCREȚIA POP

Lasă un comentariu