LIVRAREA ARMAMENTULUI GREU DE RĂZBOI, PRO ȘI CONTRA

Distribuie pe:

Este război. Acest măcel trebuie oprit numai pe cale diplomatică recurgând la compromisuri și nu alimentat cu armament. Eroismul ucrainean, încurajat îndeosebi de americani, devine o sabie cu două tăișuri. O parte din Ucraina este deja distrusă. Întrebarea cine câștigă, este lipsită de sens.

Aceasta este părerea specialiștilor în materie, printre care generalul de brigadă Erick Vad, fostul consilier al cancelarului Angela Merkel, începând cu 2013: “Este o nebunie, totul trebuie cât mai repede întrerupt. Acest conflict nu are voie să fie întreținut din afară, în niciun caz prin livrare de armament greu, care înseamnă numai o prelungire a războiului. Putin nu va ceda și este în stare să folosească armament nuclear, domeniu în care deține întâietatea în lume. Noi trebuie să ne și ferim de a ajunge în postura unei părți cobeligerante, să evităm un al III-lea război mondial”.

În consecință, Germania rămâne precaută și întârzie o asemenea livrare spre Ucraina. Țările din Vest, care au abordat inițial cu mare entuziasm ideea armamentului greu de război, s-au liniștit treptat. Deocamdată totul s-a redus numai la promisiuni. În compensare se oferă Kievului armament antitanc, grenade, drone etc.

În această privință, cancelarul Germaniei, Olaf Scholz, este cel mai reținut din guvern. Parțial, ecologiștii împreună cu ministrul de Externe A. Baerbock și o parte dintre liberali încurajează ideea. În ultimul timp, opoziția critică atitudinea guvernului, probabil, mai mult din interese electorale.

Dacă, totuși, se merge pe decizia militarilor, răspunsul categoric al gen. Vad este “Nu avem la dispoziție armament greu”, iar în privința războaielor, se pronunță: “ Nimic nu este nou, scenariile se repetă, Irak, Afganistan, Libia, Siria, doar că, în ceea ce îi privește pe americani există o schimbare esențială de paradigmă, U.S.A. n-are voie să piardă următorul război”.

Fostul vicecancelar din perioada Merkel, Sigmar Gabriel, acum șeful relației Transatlantice (varianta “rom. Geoană”) susține că: “Ceea ce fac americanii și NATO putem să facem și noi, în rest, categoric nu!” Referitor la acuzațiile care i se aduc acestui fost ministru al economiei (SPD) și cancelarului A. Merkel (CDU), pentru apropierea cu Putin, răspunsul este elocvent: “În 2014, când Putin a închis pentru prima oară «robinetul cu gaz», am salvat Ucraina și pe noi indirect, mai aveam două luni de supraviețuire; soluția gazului lichefiat din America era ireală. Am recurs la compromisuri, luam gazul de la ruși și-l vindeam Ucrainei. Firesc, în acest context am sprijinit și construirea gazoductului Stream II”.

Evident, Germania și-a consolidat atunci poziția economică, creându-și dependență față de ruși, acțiune demarată de “cancelarul Unirii”, Helmut Kohl, prin apropierea indirectă față de China. Apariția lui Putin pe scena politică a consolidat această relație, președintele Rusiei arătând un deosebit interes, nu numai pentru Europa, ci chiar și vizavi de S.U.A., respectiv NATO (a existat un “Sfat NATO-Rusia”). Germania a avut de asemenea intenția de a ieși de sub “umbrela protectoare” americană.

Extinderea NATO, războaiele purtate de americani l-au iritat treptat pe Putin ale cărui avertismente au culminat cu “discursul rabiat la Conferința de Securitate de la München. Acesta a fost primul semnal de alarmă, urmat de altele care nu au fost luate în seamă de țările din Vest și NATO.

Antonio Guterres face o vizită la Moscova. Așa cum era de așteptat, rezultatul este modest, bazându-se, doar pe deschiderea și protejarea coridoarelor umanitare destinate populației civile. Ar exista și varianta unei participări a trupelor ONU în acest sens (grupă de contact). La conferința de presă, S. Lawrow, ministru de Externe al Rusiei, a avertizat, din nou, faptul că livrarea armamentului greu înseamnă un atac al blocului militar NATO constituind un pericol real, care stă la baza izbucnirii celui de al III-lea război mondial.

Conferința de Securitate din Germania. În Ramstein (Renania Palatinat), la cea mai mare bază a forțelor aeriene americane (din afara S.U.A.), s-au întrunit în urma invitației Statelor Unite ale Americii 40 de state, pentru a dezbate tema “Securitatea și Suveranitatea durabilă a Ucrainei”. În urma acestei conferințe, care înseamnă solidaritate pentru sprijinul luptei ucrainene, Germania este dispusă să livreze tancuri Gepard pentru care s-a obținut deocamdată aprobarea Ministerului Economiei.

Fake News - Digi24 preia o informație din ziarul Bild, de mare popularitate în rândul “simplului cetățean” german, publicație care este axată pe știri senzaționale. Este vorba de combinatul siderurgic Azov prezentat ca ultimul bastion al orașului Mariupol, care găzduiește 2.000 de militari și 1.000 de civili ascunși în clădirea și catacombele acestuia, “unde trupele ucrainene pot rezista foarte mult timp în tuneluri subterane cu ajutorul tacticilor de gherilă”. Se spune de asemenea că Putin nu permite celor de acolo, inclusiv populației civile, să iasă, pentru a-i înfometa.

Adevărul este că, după ce orașul Mariupol a fost cucerit de trupele rusești intrând sub controlul acestora, Putin a cerut militarilor din combinat să se predea și a creat “coridor umanitar” pentru populația civilă, în mai multe rânduri, evitând bombardamentul, dar încercuind clădirea care se află pe o suprafață de 11 km pătrați (Putin: “nicio muscă nu intră sau iese”). Ordinul pe care-l dă președintele Ucrainei, Zelenski, este ca militarii să nu se predea, iar populația civilă este ținută acolo drept “paravan”. Nu este prima oară când acesta plusează în rolul de victimă prin exacerbare. În rest, admirație pentru curajul său, care, dacă nu are margini, poate deveni o sabie cu două tăișuri!

TUDOR A. GELU Corespondență din Germania, Frankfurt/Main

Lasă un comentariu