( ) În contextul actualei situații grave, nemaiîntâlnită în economia românească după 1990, în care efectele crizelor globale (pandemie, energetică, alimentară) se prelungesc și se amplifică pe existența efectelor înapoierii și lipsei de competitivitate a economiei românești, părerea mea este că cea mai sigură cale de salvare pe termen scurt, mediu și lung, de stabilizare și echilibrare macroeconomică este conceperea și aplicarea unui program național de dezvoltare și modernizare a agriculturii. Credința mea este că cea mai importantă resursă de dezvoltare a economiei românești o reprezintă, în condițiile prezente, potențialul agricol de care dispunem. Iată argumentele:
Valoarea și amploarea potențialului agricol românesc. România este una dintre țările europene cu cel mai ridicat potențial în sectorul agricol, având a șasea cea mai mare suprafață agricolă utilizată dintre țările UE - 13,9 milioane de hectare, după cea a Franței (29 milioane ha), Spaniei (23,6 milioane ha), Marii Britanii (17,3 milioane ha), Germaniei (16,7 milioane ha) și Poloniei (14,4 milioane ha), dar mai mare decât cea de care dispuneau Italia (13,1 milioane ha), Ungaria (5,3 milioane ha) sau Bulgaria (5,1 milioane ha), arată o analiză a PwC România. Aproximativ 60% din suprafața agricolă utilizată a României (8,2 milioane ha) o reprezintă terenul arabil, iar din această suprafață, circa două treimi sunt folosite pentru culturi de cereale. Astfel, România este unul dintre cei mai mari 10 exportatori de cereale din lume (locul 9 în lume la exportul de grâu și locul 6 la exportul de porumb și opt la floarea soarelui). România are cea mai mare pondere a sectorului agricol în structura PIB dintre toate țările din Uniunea Europeană, de 3 ori și jumătate mai mare decât media europeană. În plus, la nivelul anului 2014, agricultura angaja 27,3% din populația activă a României, de peste 6 ori mai mare decât media europeană de 4,4% din populația activă. În anul agricol 2020-2021, comparativ cu celelalte state europene, suntem momentan cel mai mare exportator al anului, la mică distanță de Franța, care a vândut în perioada analizată 3,1 milioane de tone ( ).
Efecte salvatoare pe termen scurt. Situația materială și calitatea vieții majorității populației românești se vor deprecia considerabil după primul trimestru al anului, când măsurile de plafonare și compensare a prețului la energie nu vor mai funcționa. Conform unor estimări, vor fi afectate toate bugetele de familie cu un plafon de cca 4000 lei ( ) Desigur, în interiorul acestei sume sunt mari diferențieri, fiind necesar să menționăm că adevărata și reala sărăcie se înregistrează la nivelul altui indicator stabilit de guvern (venit de 1.600 lei) ca fiind caracterizant pentru așa-numita categorie defavorizată limitată la marja dintre 1000 lei pensie socială și 1600 lei (pensie compensată doar în ianuarie până la 2200 lei).
Se estimează că după încetarea măsurilor de plafonare și compensare, cel puțin 60% din veniturile bugetelor de familie vor fi destinate plății facturilor la energie, independent de plata altor majorări, cum sunt cele ale combustibilului, apă caldă, creșteri ale taxelor la nivel local. Deoarece creșterea pensiilor cu doar 10% nu compensează creșterea inflației și nici nu se poate spera la o creștere suplimentară a pensiilor în 2022 ( vezi restricția din PNNR), rezultă că victimele sigure ale crizei, aflate la limita supraviețuirii, vor fi cei cu pensii de cca 1.600-2.000 lei.
Reducând din aceste sume cuantumul de cca 60% al facturilor, rezultă că pentru traiul zilnic mai rămâne din aceste bugete cca. 640-800 lei/lună din care ar trebui să se asigure și plata medicamentelor necesare obligatoriu după o anumită vârstă ( ).
În acest caz, un mod de ajutor al celor aflați la limita supraviețuirii ar fi promovarea unei politici de ieftinire a produselor de primă necesitate, prioritar alimentare, în așa fel încât cu sumele mici rămase în bugetele de familie pentru traiul zilnic să se poată procura mai multe alimente de bună calitate. Aceasta ar presupune ca, imediat, guvernul să pregătească măsurile necesare pentru ca producția de legume și fructe a primăverii-verii 2022 să fie introdusă masiv pe piață în scopul creșterii ofertei și reducerii importului. Evident, prețurile vor fi mai mici printr-o ofertă mai mare, iar efectul asupra deficitului comercial ar fi benefic. Mijloacele de obținere a unor astfel de rezultate le constituie politicile de stimulare a fermierilor într-o mai bună colectare și a procesatorilor pentru a prelucra intern producția. Modelul politicilor de promovare a producției și distribuției produselor agroalimentare românești, în scopul arătat mai sus, l-ar putea constitui revenirea la conceptul care a stat la baza programului “Casa Unirea”.
Efecte salvatoare pe termen mediu și lung. O altă certitudine a anului 2022 este apariția primelor semne importante ale declanșării unei crize alimentare la nivel global. La sfârșitul lunii iunie 2021, miniștrii de externe ai G20 au adoptat o declarație la Matera, în sudul Italiei, menită să contribuie la eradicarea foametei. “Dacă tendințele actuale vor continua, numărul persoanelor înfometate ar putea ajunge la 840 de milioane până în 2030”, au avertizat semnatarii ( ).
Este știut faptul că orice criză creează oportunități. În cazul crizei alimentare apare o extrem de favorabilă oportunitate pentru România de a deveni un important furnizor și exportator de produse agro-alimentare a căror valoare ar putea fi comparată cu cea pe care petrolul sau gazul o au pe piața mondială. Cererea mondială în creștere pentru alimente ar aduce României avantaje considerabile având în vedere că, teoretic, agricultura românească ar putea hrăni de 4-5 ori mai multă populație decât propria sa populație.
Problema fundamentală cu care se confruntă agricultura românească este randamentul relativ mic al producției. Randamentele României sunt în urma mediei europene cu 37,1% la producția de grâu și 49,3% la producția de porumb. Randamentele slabe în producția de cereale limitează volumul, valoarea și contribuția la PIB a producției anuale de cereale.
România suferă de cea mai acută problemă de fragmentare a proprietății în agricultură dintre toate țările din Uniunea Europeană și are o mărime medie de exploatație similară cu Malta sau Cipru, țări insulare cu suprafețe agricole mult mai mici decât cea a României, potrivit unui raport PwC România. Aproape 75% dintre fermele din România au sub 2 hectare, iar ponderea fermelor sub 10 hectare este de 98% din total ca număr și 39% din totalul suprafeței agricole utilizate. La polul opus, fermele cu dimensiuni de peste 100 hectare reprezintă doar 0,5% din numărul total, dar exploatează 49% din suprafața agricolă.
O altă problemă caracteristică sectorului agricol românesc o reprezintă faptul că nu există un statut profesional clar definit al agricultorului. Acest lucru are implicații puternice, pe plan fiscal și al asigurărilor sociale și asistenței de sănătate. În ce privește nivelul redus al capitalizării în agricultură, România se află pe penultimul loc din Uniunea Europeană. Simptomele capitalizării scăzute în agricultură sunt numeroase și afectează în mod semnificativ randamentele producției. De exemplu, dotările tehnologice ale exploatațiilor agricole sunt rudimentare. Mai puțin de 2% din exploatațiile din România dețin cel puțin un tractor și nu dispun de irigații viabile. Nu există resursele economice necesare pentru repornirea sistemelor de irigații, reproiectarea sistemelor de irigații pentru exploatații extinse, modernizarea infrastructurii și a echipamentelor de irigații învechite și energofage. România este în urma celorlalte state membre UE din punct de vedere al cheltuielilor fermierilor cu produse de protecție a plantelor, care este încă un factor care afectează randamentele din agricultură ( ).
Este greu de înțeles cum statul român pe parcursul celor mai mult de treizeci de ani de la trecerea la economia de piață nu a acordat atenția necesară uneia dintre cele mai importante resurse strategice de care dispune: potențialul imens al agriculturii românești.
Încă nu este prea târziu. Elaborarea cu statut de prioritate națională a unui program complex de punere în valoare a acestui potențial care ar putea garanta un viitor prosper națiunii române este necesară și posibilă dacă decidenții politici vor avea înțelepciunea să asigure un consens politic pe termen lung relativ la acest subiect.
Prof. univ. dr. MIRCEA COȘEA
