Încă din timpul geto-dacilor, se cunoșteau efectele curative ale ierburilor, vracii folosind cu succes de la ceaiuri și infuzii, la decocturi, inhalații, unguente și tot felul de mixturi din fructe, flori, frunze sau rădăcinile plantelor.
Herodot, Părintele istoriei, spunea despre daci că “aveau cunoștințe despre întrebuințarea plantelor medicinale și știau să îngrijească bolnavii”. De fapt, chiar în timpul săpăturilor arheologice de la Sarmizegetusa s-a descoperit o trusă medicală, lucru care atestă nivelul la care era medicina pe vremea lui Decebal. Ce plante medicinale foloseau dacii?
PĂDUCELUL
Este un arbust țepos, de 3-5 metri, care crește în toate zonele țării noastre, la marginea pădurilor, pe pășuni, chiar și în zonele defrișate. Înflorește timpuriu și poate ajunge chiar și la 500 de ani. Are proprietăți hipotensive, coronarodilatatoare, sedative, diuretice, antidiareice și antispastice. Păducelul nu trebuie consumat de copii, gravide sau mămici care alăpează, deoarece provoacă insomnii, vărsături, cefalee și tulburări circulatorii. Păducelul este cel mai bun prieten al inimii. Infuzia de păducel se prepară dintr-o linguriță de flori și frunze sau 2 linguri de fructe la 250 ml de apă clocotită. Se lasă la infuzat 10 minute, după care se consumă în timpul crizelor de inimă sau între ele.
CĂTINA
Fructele sunt bogate în vitamina C (de 10 ori mai multă decât la citrice), minerale, acizi grași, aminoacizi și uleiuri atât de benefice în cazul afecțiunilor cutanate. Cătina are efect emolient, antiinflamator, antioxidant, cizatrizant și imunostimulator și este recomandată când există afecțiuni hepatice, viroze respiratorii, ulcer gastric, probleme oculare, urticarii sau eczeme.
Siropul de fructe se prepară din miere și suc de fructe, în părți egale, puse în borcane închise bine și ținute la frigider. Se administrează câte 1-2 linguri înainte de mesele principale. Uleiul se poate prepara și el acasă prin macerarea, timp de 21-30 de zile, a fructelor de cătină în ulei de floarea-soarelui sau de măsline.
SALVIA
Această plantă are proprietăți antiinflamatoare, anti-astmatice, antitermice, antiseptice, cicatrizante, antibiotice și chiar afrodisiace. Este adjuvant atât în caz de pneumonie, depresie, tulburări de menopauză, impotență, pierderea memoriei, infarct, cât și pentru ulcer varicos, gingivită și răni purulente.
Frunzele tinere pot da un gust minunat ciorbelor și fripturilor, planta în sine fiind adesea folosită și în industria cosmetică.
MĂTRĂGUNA
Una dintre cele mai cunoscute și mai puternice plante de la noi, “doamna codrului” sau “împărăteasa buruienilor”, cum mai e denumită mătrăguna, este folosită încă din vremuri arhaice în descântece de dragoste sau ca antidot în afecțiuni psihice. Planta otrăvitoare cu fructe negre și puteri magice era folosită ca anestezic (în combinație sau nu cu opium) în intervențiile chirurgicale din Antichitate și apoi în Evul Mediu.
În anumite părții ale țării, se făcea o fiertură de mătrăgună, care era dată celor suferinzi psihic pentru a fi consumată în combinație cu vinul sau pentru a se îmbăia în ea. În prezent, mătrăguna este inclusă în compoziția unor medicamente pentru colici și spasme biliare. Nu se mai utilizează în medicina populară din cauza toxicității sale extrem de mari
