FESTIVALUL JUDEȚEAN DE TEATRU PENTRU ELEVI “CITADELA ACTORILOR”, LA REGHIN

Distribuie pe:

Vineri 20 mai 2022, de la ora 10, la sala de activități a Bibliotecii Municipale “Petru Maior” Reghin s-a derulat ediția a doua a Festivalului Județean de Teatru pentru elevi “Citadela actorilor”, eveniment organizat de instituția care a găzduit evenimentul, în colaborare cu Colegiul “Petru Maior” Reghin. Amfitrionul și coordonatorul evenimentului a fost doamna Monica Bengean de la Colegiul “Petru Maior” Reghin.

În deschiderea evenimentului a susținut o alocuțiune prof. Gheorghe Ciprian Dărăban, directorul Colegiului “Petru Maior” Reghin, care a spus, printre altele: “Ne bucurăm, iată, să ne reîntâlnim cu prilejul acestui festival de teatru al cărui coordonator principal este doamna Monica Bengean. Ne face o deosebită plăcere să constatăm faptul că iau parte la acest festival județean elevi din multe locuri din județul Mureș. Îi felicităm pe elevi pentru pasiunea pentru teatru, pentru muncă în general, pentru că știm că o piesă de teatru necesită foarte multe ore de repetiții, care înseamnă de fapt trudă și osteneală, dar acestea vin din suflet și arată o dragoste deosebită și o pasiune nemărginită pentru ceea ce ei fac. Felicităm deopotrivă și pe cadrele didactice care se implică în acest fenomen al teatrului pentru elevi, pentru munca depusă, pentru timpul pe care îl desfășoară în sala de repetiții, pentru deplasările care uneori sunt obositoare, dar, peste toate acestea, vine satisfacția reușitei și a succesului. Ne bucurăm de rodnica colaborare cu instituția care și găzduiește acest eveniment, Biblioteca Municipală “Petru Maior” Reghin, și sperăm ca și pe viitor să realizăm multe activități împreună”.

A urmat apoi alocuțiunea susținută de prof. dr. Florin Bengean, directorul Bibliotecii Municipale “Petru Maior” Reghin, care a vorbit despre frumusețea, măreția și noblețea teatrului, care reprezintă totodată și divertisment, spectacol, dar și o oglindă socială care reflectă aspecte ale societății.

Pe scena festivalului au evoluat trupe de teatru formate din elevi de la unități de învățământ din municipiul Reghin, Gurghiu, Glăjărie, Sărmaș, Iernut etc., atât din ciclul gimnazial, cât și liceal. A fost un eveniment de mare anvergură, o reușită deosebită, ceea ce reprezintă și un model pentru ca să se organizeze astfel de activități și în alte locuri.

FLORIN BENGEAN

Lasă un comentariu