ISU MUREȘ LA DATORIE

Distribuie pe:

În perioada 23-24 mai, pompierii mureșeni au fost solicitați la 64 de intervenții, după cum urmează: cinci incendii, o altă situație de urgență și 58 de intervenții SMURD. Dintre ele amintim:

Incendii

* Luni, 23 mai, au avut loc trei incendii de vegetație uscată produse în municipiul Sighișoara, localitatea Botorca și municipiul Târgu-Mureș. Au intervenit pentru lichidarea acestuia, pompierii militari din cadrul Detașamentelor Sighișoara, Târnăveni și Târgu-Mureș. În urma incendiilor, a ars vegetație uscată pe o suprafață de aproximativ 1.5 ha. Cauza probabilă de izbucnire a incendiilor a fost: focul deschis în spații deschise.

* Luni, 23 mai, în jurul orei 12.00, incendiu de articole textile în localitatea Lechincioara. Au executat misiunea, pompierii militari din cadrul Punctului de Lucru Râciu. În urma incendiului au ars aproximativ 10 kg de articole textile care se aflau în interiorul unei camere.

* Tot luni, 23 mai, în jurul orei 15.25, incendiu produs la o anexă gospodărească din orașul Sărmașu, strada Florilor. Au intervenit de urgență pompierii militari din cadrul Secției Sărmașu. În urma incendiului au ars anexele gospodărești, o afumătorie și un șopron, pe o suprafață de aproximativ 20 mp. Cauza probabilă de izbucnire a incendiilor a fost: fumatul în spații necorespunzătoare.

Lasă un comentariu