* “Țara mea”... verzi sunt dealurile tale, frumoase pădurile și dumbrăvile spânzurate de coastele dealurilor, limpede și senin e cerul tău. Munții se înalță trufași în văzduh; râurile, ca brâiele pestrițe, ocolesc câmpurile, nopțile tale încântă auzul, ziua farmecă văzul... “Țara mea”, care e mai mândră decât tine între toate țările semănate de Domnul pe pământ? Care se împodobește în zilele de vară cu flori mai frumoase, cu grâne mai bogate?
Alecu Russo (1819-1859), poet, prozator, eseist, memorialist, critic literar, ideolog al generației de la 1848, autorul volumului “Cântarea României”.
***
* “Să ne temem de domnul Dumnezeul nostru, care ne dă la vreme ploaie timpurie și târzie și ne păstrează săptămânile hotărâte ale culesului. Fărădelegile voastre au schimbat aceasta și păcatele voastre au depărtat acest bine de la voi. Că se află necredincioși printre poporul meu, care pândesc ca prinzătorii de păsări, se ascund la pământ și prind pe oameni. Cum sunt cotețele pline de păsări, așa sunt casele lor pline de înșelătorie; Prin aceasta s-au ridicat și s-au îmbogățit ei, s-au făcut grași și cu pielea lucioasă și în rele au întrecut orice măsură. NU fac dreptate nimănui, nici chiar orfanului, nu dau dreptate săracului și huzuresc. E cu putință, oare, să nu pedepsesc acestea și să nu mă răzbun asupra unui popor ca acesta?” (cap. V).
Proorocul Ieremia a fost unul din cei patru mari prooroci ai Vechiului Testament (alături de Isaia, Iezechil și Daniel). Și-a desfășurat activitatea în secolele VII - VI î. Hr., timp de 40 de ani, sub domnia a cinci regi: IOSIA (17 ani), Ioachim (11 ani), Iehonia (3 luni), și Sedechia (11 luni). A fost contemporan cu distrugerea Ierusalimului și deportarea poporului ales în exil, la Babilon (597 î. Hr.). Biserica Ortodoxă îl prăznuiește la 1 mai.
***
3. “Cine merge prin Cheile Bicazului are deosebita bucurie ca pe vârful unei stânci amețitoare să vadă o cruce deosebită. Îți faci Sfânta Cruce și te simți mai bine în ego-ul tău străbătut de fiorul care ți-l dă peisajul montan și straniu. În vârful acelei stânci unde se află Sf. Cruce, se înalță majestuos câțiva brazi falnici, care parcă privindu-i te face să te întrebi cum este posibil să trăiască la acea înălțime, în stâncă, să se ridice semeți și frumoși. Există, totuși, un răspuns. Rădăcinile lor sunt înfipte foarte bine în piatra muntelui, încât vicisitudinile vremurilor nu-i pot dărâma”.
Așa și noi, creștinii, dragii mei cititori! “Dacă am avea faptele noastre ancorate în Crucea lui
Hristos, în viața lui Hristos, în Jertfa lui Hristos, am putea depăși mai ușor greutățile și încercările acestei vieți”.
“Mântuiește, Doamne, poporul Tău și binecuvintează moștenirea Ta; biruință binecredincioșilor creștini asupra celui potrivnic dăruiește și cu Crucea Ta păzește pe poporul tău”.
P.S. Romani cap. 12, vers. 6-10: “Avem felurite daruri, după harul ce ni s-a dat. Dacă avem prorocie, să prorocim după măsura credinței; dacă avem slujbă, să stăruim în slujbă, dacă unul învață, să se sârguiască în învățătură; dacă îndeamnă, să fie la îndemnare, dacă împarte altora, să împartă cu firească nevinovăție, dacă stă în frunte, să fie cu tragere de inimă; dacă miluiește, să miluiască cu voie bună. Dragostea voastră să fie nefățarnică. Urâți răul, alipiți-vă de bine. În iubire frățească iubiți-vă unii pe alții; în cinste, unii altora dați-vă întâietate”.
Cu dragoste creștinească,
PĂRINTELE ILIE
