OAMENI ȘI PASIUNI - PREOTUL DACIAN OPREA A REUȘIT SĂ TREZEASCĂ LA VIAȚĂ O COMUNITATE ȘI A READUS SPERANȚA LA SAT

Distribuie pe:

Preotul ortodox din sătucul mureșean Râpa de Jos, comuna Vătava, Dacian Iustinian Oprea, în vârstă de 35 de ani, a reușit să trezească la viață o comunitate mică și izolată, în mare parte îmbătrânită, după ce a pus în valoare tradițiile și obiectele etnografice locale, prin întemeierea unui muzeu, și a stimulat tinerii să revină în sat, după ce a înființat un centru cultural, care oferă numeroase facilități pentru copii.

“În luna februarie 2017, am fost instalat în această parohie, era o parohie îngrijită de preotul care a fost înaintea mea, tot un preot tânăr, care a venit aici la 21 de ani și a făcut multe pentru această comunitate. Am spus să duc mai departe lucrarea lui, făcând și mai multe. În locul în care este muzeul a fost curtea casei parohiale. Pe acel loc, care a necesitat excavare, s-a construit muzeul, tocmai pentru a fi la marginea drumului, iar accesul să fie mai ușor. Înainte să vin în parohie am auzit despre zona Vătava, Râpa, Dumbrava și știam că sunt foarte multe obiceiuri și multe tradiții, cu porturi populare foarte frumoase. Am venit aici și într-adevăr era cum auzisem, erau multe obiceiuri, jocuri, multe obiecte etnografice. Satul este un pic îmbătrânit și am constatat că oamenii încă mai aveau lucruri vechi, însă cei mai mulți le țineau prin poduri, în șuri, pe sub fân sau aruncate pe mai știu eu unde. Am zis să încerc să le adun la un loc. Mergând cu botezul, cu Sfânta Cruce, îmi notam la fiecare casă ce obiecte vechi are fiecare, iar apoi mergeam și îi rugam pe oameni să mi le dea și să le pun în muzeu. Mergeam, dădeam jos reverenda și urcam în poduri, sus în șură, le-am șters de praf și le-am curățat”,  a declarat preotul Dacian Iustinian Oprea.

Astfel, după trei ani de muncă intensă, preotul a reușit să inaugureze muzeul din Râpa de Jos, în 13 iunie 2020, ocazie cu care lucrarea a fost sfințită de către arhiepiscopul de Alba Iulia, Irineu Pop.

Pe lângă numeroasele obiecte etnografice, în muzeu se află și mare parte din istoria bisericii ortodoxe din sat, o bisericuță care a împlinit 300 de ani și poartă hramul “Înălțarea Domnului”. Există însă o însemnare care arată că, în 8 martie 1881, aici a existat o altă biserică, ce purta hramul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil.

Actuala biserică din Râpa de Jos cu hramul “Înălțarea Domnului” adăpostește o piesă de o mare valoare arhitecturală - Piciorul Sfintei Mese din Sfântul Altar, pe care se slujește și astăzi. Acest picior, care este din piatră, are o inscripție în alfabetul chirilic “Pomana popii Lupu, văleat 1759”, însă viața religioasă în aceste locuri este mult mai veche.

Într-o altă însemnare din secolul al XIV-lea se menționează numele unui preot de rit ortodox, popa Nicolae, din satul Râpele, denumirea veche a localității Râpa și Vătava, fapt ce dovedește că acolo exista deja o comunitate închegată.

“Icoanele și ușile de altar din muzeu sunt de la fosta biserică, din 1665 până după 1890. Pe locul bisericii vechi s-a construit biserica pe care o vedeți astăzi, dar masa Sfântului Altar datează din anii 1600, e în același loc, nu s-a modificat. Ușile diaconești - respectiv ușile de nord și de sud, situate de o parte și de alta a iconostasului din bisericile ortodoxe -, pe care le avem în muzeu, sunt din 1850, sunt vechi, icoanele la fel sunt foarte vechi, la fel și restul obiectelor pe care am reușit să le păstrăm”, a dezvăluit preotul Oprea.

Printre comorile din Muzeul din Râpa de Jos se regăsesc și o serie de cărți vechi, bisericești, cum ar fi “Octoihul Mic cu Catavasier”, tipărit la Cernăuți în 1903; “Apostol”, tipărit pe vremea Regelui Ferdinand I, în 1914; cărți cu autografele Patriarhului Bisericii Ortodoxe Române, Justinian Marina, din perioada 1948-1977, precum și “Sfintele Liturghii ale celor patru sfinți părinți ai noștri”, tipărită la Blaj, în 1931.

De asemenea, în muzeu a fost adunată toată viața satului, de la pluguri, războaie de țesut și alte obiecte etnografice, precum și obiecte de vestimentație și țesături care împodobeau cândva casele țărănești.

“Am primit pentru muzeu portul popular al unei familii din Râpa de Jos: tata, mama și doi copii. Este o familie care a stat în sat. Acea femeie are acum 84 de ani, soțul ei a murit acum doi ani, avea în jur de 90 de ani, nu au avut copii. Sunt două manechine mici, sunt copiii pe care și i-au dorit și le-au croit porturi, pentru o fetiță și un băiat.

Neavând copii, mi-au dăruit mie cele patru porturi, ca să le expun în muzeu”, a spus Dacian Iustinian Oprea.

Tânărul preot nu s-a îngrijit doar de trecut, ci și de viitor, construind un loc de întâlnire și de delectare pentru copiii din sat, pe care l-a denumit Centrul Cultural Catehetic “Protopop Simion Popescu”.

“Acest centru cultural l-am gândit atât pentru cei mai mici, amenajând un loc de joacă dotat cu absolut tot ce e necesar - numeroase jucării, căsuțe, trambulină -, cât și pentru copiii mai mari, avem masă de ping-pong, biliard, mese de fotbal. De asemenea, am dotat centrul cu o mică bibliotecă și cu calculatoare și am înființat o sală de clasă, în care ne propunem ca, împreună cu profesorii din sat, să oferim meditații la diferite materii și să predăm limbi străine. Odată cu ridicarea restricțiilor de după pandemie, copiii vor avea acces la spațiile de joacă și la sala de curs. Am dorit să le oferim tot confortul și toate condițiile astfel încât să se simtă bine și să fie încurajați să participe la activitățile pe care le organizăm aici”, a afirmat preotul.

Tot Dacian Iustinian Oprea este cel care l-a adus pe Moș Crăciun pentru prima dată în satul Râpa de Jos, dar și pe îndrăgiții Mickey și Minnie Mouse, chiar de 1 Iunie, în acest an.

Pe lângă Mickey și Minnie Mouse, de Ziua Copilului, la invitația preotului au participat și artiștii Florin Voșloban, Florina Oprea și Angel Avram, iar această acțiune a atras numeroși copii din satele învecinate, localnicii arătându-se încântați de faptul că “niciodată la Râpa nu au fost atâția copii adunați la un loc”.

“În cadrul evenimentului au fost prezenți circa 100 de copii însoțiți de părinți și bunici, cu toții bucurându-se de această zi de sărbătoare a copilăriei. (...) Văzând fericirea de pe fața copiilor, ne-am propus, cu ajutorul Bunului Dumnezeu și cu binecuvântarea IPS Irineu al Alba Iuliei, să organizăm în fiecare an, de Ziua Copilului, un astfel de eveniment. Ziua de 1 Iunie din acest an, la Râpa de Jos, a fost astfel trăită din plin ca sărbătoare a bucuriei, atât de către copii, cât și de către părinți. Timpul petrecut alături de copii s-a dovedit a fi extrem de prețios și generos, întrucât a făcut ca părinții și ceilalți adulți participanți să se deconecteze de la problemele lor zilnice, de la gândurile care, de regulă, curg lanț, și să se conecteze la prezent, la universul copilăriei, la acea lume mică și minunată în care totul este posibil. Pe parcursul câtorva ore, ne-am bucurat de acea stare de bine mult dorită și toți au rămas cu o amintire foarte frumoasă și consistentă. Și aceasta fiindcă în sufletele copiilor noștri a rămas acea puritate și inocență care fac ca toate lucrurile să fie foarte simplu de realizat”, a subliniat Dacian Iustinian Oprea.

Evident că premiile oferite pentru cele mai frumoase desene pe asfalt au constat în câte o trotinetă și o bicicletă, iar acest lucru nu este întâmplător, fiindcă același preot este inițiatorul proiectului care a devenit foarte popular - “O bicicletă pentru fiecare copil”.

Prin acest proiect, până acum, peste 35 de copii din sat și din împrejurimi au primit biciclete, considerate de multe familii din zonă un lux, pe care nu și l-ar fi putut permite niciodată, mai ales că cei mai mulți localnici trăiesc din agricultură.

Dacian Iustinian Oprea a fost instalat ca preot în Râpa de Jos în anul 2017 și, după ce a văzut că cea mai mare dorință a copiilor din sat este de a avea câte o bicicletă, a inițiat proiectul “O bicicletă pentru fiecare copil”, iar prin exemplul personal, de a-și dona propria bicicletă unui copil necăjit, i-a influențat și pe alți oameni să facă un astfel de gest. (sursa -agerpres.ro)

Lasă un comentariu