PE BUNĂ DREPTATE, SALVATORII MONTANI DORESC MAȘINI DE INTERVENȚIE

Distribuie pe:

“O viață nu valorează nimic, dar nimic nu valorează cât o viață” (Jerome K. Jerome)

Peste 8.000 de persoane au fost salvate anul trecut de către echipele Salvamont România, și peste 35.000 în ultimii 5 ani. Cu toate acestea, Salvamont rămâne un serviciu de urgență “doar pe hârtie și ca obligație profesională, în rest - ZERO facilitate de deplasare în regim prioritar al ambulanțelor și autospecialelor Salvamont”, notează salvamontiștii mureșeni pe pagina lor de socializare: “Probabil e nevoie de 35.000 de decese pe munte ca să se aprobe un act normativ plimbat de 6 ani prin tot felul de comisii și prin care nu se cere altceva decât să se pună în acord o lege care nominalizează Salvamont ca serviciu de urgență cu obligația de a acorda primul ajutor medical, salva, transporta accidentatul și care are în dotare ambulanțe și autospeciale de intervenție, dotate și omologate cu mijloace de semnalizare sonoră și luminoasă, cu legislația care nominalizează instituțiile ce au prioritate în trafic, în caz de intervenție”.

Având în vedere că a început “nebunia sezonului de vară”, deja se înregistrează, săptămânal, aproape 100 de accidente, estimându-se că numărul acestora va crește permanent până la finele lunii august, “dar, din păcate, pentru unele persoane accidentate pe munte, singura speranță să ajungă Salvamontul la timp și să scape cu viață, va fi doar o iluzie”, avertizează salvamontiștii mureșeni.

Înființat în 2005, Serviciul Public Județean SALVAMONT SALVASPEO, aflat în subordinea Consiliului Județean Mureș, are misiunea de a salva persoane accidentate în zonele montane greu accesibile, cu utilizarea tehnicii alpine, prevenirea, căutarea, salvarea, acordarea primului ajutor persoanelor accidentate sau rătăcite și transportul acestora în zone de siguranță.

Echipa este formată din 44 de persoane, cu următoarele competențe profesionale: salvator montan, salvator speolog, scafandru, medic specialist, asistent, paramedic, conductor pentru câine de avalanșă, economist.

Potrivit Dispeceratului Național Salvamont, România este printre țările care au abordat sistemul de salvatori cu activitate complexă, salvamontiștii fiind pregătiți și atestați profesional să salveze, în munți, în orice situație și în orice perioadă a anului. Nu puține echipe Salvamont, printre care se numără și cea din Mureș, au personal pregătit pentru a acționa în peșteri, instalații de transport pe cablu, lacuri alpine etc.

Pe de altă parte, Salvamont România este singura structură de salvare montană din țara noastră membră de gradul A, cel mai înalt, în cele trei mari comitete de salvare montană: CISA - Comitetul Internațional de Salvare Alpină, FIPS - Federația Internațională a Salvatorilor pe Pârtiile de Schi, și IEDO - Organizația Internaționala de Salvare cu drone.

...Suficiente argumente, nădăjduim, pentru ca parlamentarii noștri - chiar dacă nu se ostenesc să urce pe vârfurile munților (din România) - să opereze modificarea legislativă necesară pentru ca oamenii care salvează vieți să o poată face în condiții civilizate.

ILEANA SANDU

Lasă un comentariu