HARTA SERVICIILOR SOCIALE A MUNICIPIULUI TÂRGU MUREȘ, ÎN CURS DE REALIZARE

Distribuie pe:

La 25 mai, Direcția de Asistență Socială (DAS) Târgu Mureș împreună cu societatea Metro Media Transilvania - Studii Sociale, Sondaje, Marketing și Publicitate, a semnat un contract în valoare de 82.000 lei plus TVA, pentru realizarea Analizei de nevoi sociale și Harta serviciilor sociale a municipiului Târgu Mureș, în vederea adoptării unei Strategii în domeniul social, bazată pe cifre, fapte și consultare publică.

În acest scop, a fost înființată o structură nouă la nivelul municipalității, și anume, Consiliul Comunitar Consultativ, format din 25 de reprezentanți ai instituțiilor publice, consilieri, oameni de afaceri locali, preoți, cadre didactice, medici, polițiști, ONG-uri, care s-au întrunit, la finele săptămânii trecute, în ședință extraordinară pentru validarea primei părți a documentației.

În cadrul ședinței extraordinare de săptămâna trecută, membrii Consiliului, alături de reprezentanți ai unor organizații neguvernamentale, au analizat, în amănunt, Metodologia privind serviciile de analiză demografică și a serviciilor sociale existente în comunitatea locală, precum și 3 dintre instrumentele de lucru (ghid focus grup furnizori, ghid focus grup beneficiari și chestionar privind serviciile sociale) ca prim demers efectuat de către firma câștigătoare în cadrul contractului.

“Misiunea Consiliului Comunitar Consultativ este de a contribui la identificarea nevoilor și resurselor comunității locale, precum și de a promova implicarea acesteia, în soluționarea unor cazuri sociale concrete”, precizează DAS Târgu Mureș într-un comunicat de presă. (I.S.)

ILEANA SANDU

Lasă un comentariu