Borrelioza (de la “borrelia” - o bacterie transmisă prin înțepătura de căpușă) este o antropozoonoză (boală comună oamenilor și animalelor), al cărei rezervor de infecție primar este reprezentat de anumite animale și păsări ce joacă un rol de gazde definitive. De la acestea, boala este transmisă altor animale sau păsări receptive, prin intermediul căpușelor hematofage (care se hrănesc cu sângele uman, căpușele fiind gazde intermediare). Omul apare accidental în circuit, el nefiind transmițător în continuare, prin vectori. Persoanele cu risc mare de infecție sunt cele expuse profesional la contact cu iarba pe care stau: silvicultori, muncitori forestieri și agricoli, sau care vin în contact cu animalele parazitate - veterinari, vânători.
Odată pătrunsă în organism, prin înțepătură, bacteria se extinde la nivelul pielii, provocând o erupție caracteristică. Ajunsă în organismul uman, penetrează unele celule, în special cele nervoase, la fel și la nivelul inimii și al articulațiilor.
Mușcătura de căpușă poate duce la transmiterea unui virus responsabil de encefalita de căpușe sau a unei bacterii ce provoacă boala Lyme. Într-un articol anterior am scris despre această boală, dar mai puțin despre profilaxie, respectiv, prevenție.
În zonele de risc, se consideră că circa 5-40% dintre căpușe pot fi infectate. Bacteria migrează din tractul digestiv al căpușei în glandele salivare ale acesteia, de unde este inoculată la om în timpul mușcăturii. Riscul de a dezvolta boala Lyme în urma unei mușcături de căpușă contaminată cu Borrelia este direct proporțional cu intervalul de timp în care insecta rămâne atașată de gazdă. Studiile indică faptul că pentru a transmite spirocheta, căpușa trebuie să rămână în piele cel puțin 17 ore.
Se consideră că LB este o boală comună în Europa, întrucât numărul cazurilor pe continent a crescut constant, peste 360.000 de cazuri fiind raportate în ultimele două decenii. Căpușele se răspândesc la altitudini mai înalte și spre latitudinile nordice, iar incidența bolilor se schimbă spre primavară și toamnă (inițial, boala apărea doar vara). Sunt implicați mulți factori, inclusiv schimbările climatice (încălzirea globală), modificări ale acoperirii și ale utilizării terenului, modificări ale distribuției gazdelor căpușelor și modificările induse de om în mediul înconjurător, modificări ale distribuției celor două stadii ale bolii (precoce și tardiv), dar evoluția de la stadiul precoce la cel tardiv nu este obligatorie.
Primul simptom al stadiului precoce al LB este eritemul migrans, semn patognomonic. Acesta constă într-o maculă eritematoasă care se răspândește sub formă de inel de circa 5-15 cm centrat pe locul mușcăturii. Acest simptom apare în aproximativ 60-90% dintre cazuri, în decurs de 2-30 de zile de la mușcătura de căpușă.
Alături de eritemul migrans specific, în acest stadiu al infecției mai pot fi întâlnite simptomele unui sindrom pseudogripal (stare generală alterat fatigabilitate, febră, dureri musculare, artralgii, frisoane, cefalee) de intensitate variabilă.
Dacă este lăsată netratată, în câteva zile sau săptămâni infecția se răspândește în organism și afectează sistemul nervos (10% dintre cazuri), articulațiile, pielea și, mai rar, inima. Stadiul tardiv corespunde bolii Lyme diseminate și apare la un interval ce variază de la câteva săptămâni până la peste un an de la infecția inițială. Pot fi prezente erupții cutanate multiple similare eritemului migrator inițial, însă de dimensiuni mai mici, manifestări neurologice (meningita, meningoencefalita, paralizia Bell), manifestări cardiace (miopericardita, bloc atrioventricular), manifestări musculoscheletale (artrita).
Borelioza cronică se manifestă la un interval de câțiva ani de la infecția inițială, când pot apărea: artrita Lyme la nivelul articulațiilor mari, acrodermatita cronică atrofică (pielea membrelor inferioare devine subțire, strălucitoare, cu o pigmentare albăstruie) și afectarea sistemului nervos (neuropatii periferice, tulburări de somn, de memorie și de dispoziție).
Nu sunt necesare teste de laborator pentru a diagnostica eritemul migrans. Testele de laborator sunt necesare pentru a confirma diagnosticul de infecție recentă. Anticorpii sunt de obicei detectabili în 4-8 săptămâni de la infecție. Pacienții cu infecție recentă prezintă de obicei o reacție foarte puternic pozitivă pentru acești anticorpi.
Infecția cu LB este cel mai bine prevenită prin evitarea zonelor cunoscute cu căpușe, purtarea îmbrăcămintei de protecție cu mâneci lungi și pantaloni lungi fixați în șosete sau în încălțăminte, utilizarea de repelente pentru căpușe, verificând zilnic întregul corp pentru căpușe și îndepărtând căpușele atașate înainte de transmiterea infecției.
Atenție! La verificarea pielii pentru căpușe trebuie acordată o atenție deosebită pliurilor pielii (zonele inghinale, axilele, centura scapulară, sub sâni și în spațiul popliteu), întrucât căpușele caută părțile mai umede ale corpului. La tineri și copii trebuie verificate cu atenție capul (inclusiv scalpul) și zona gâtului, deoarece la această grupă de vârstă, mușcăturile de căpușe sunt relativ mai frecvente în aceste locuri.
Înainte de intrarea în case, ar trebui examinate amănunțit îmbrăcămintea, gențile și alte bunuri, pentru îndepărtarea eventualelor căpușe. Căpușele Ixodes trăiesc pe pământ și urcă 20-70 cm pe ierburi și tufișuri, unde așteaptă gazdele. Mușcătura este nedureroasă și adesea este imposibil să simți că o căpușă se mișcă pe piele.
O căpușă atașată trebuie îndepărtată folosind pensete sau pense cu vârful fin, strângând căpușa de zona capului atașat de piele și trăgând-o ușor în sus, încercând pe cât posibil să nu rupem părțile bucale. Riscul de infecție cu LB nu crește dacă părțile bucale nu sunt extrase în totalitate. Un dezinfectant pentru piele trebuie aplicat după îndepărtarea căpușei, pentru a preveni suprainfecția locală. Este total interzisă prinderea și strângerea corpului căpușei, evitând astfel pomparea conținutului căpușei în organismul gazdei. De asemenea, se pare că aplicarea unei creme grase peste căpușa recent fixată pe tegument asfixiază insecta, care astfel va fi obligată să se desprindă singură de pe tegument.
Toți pacienții cu LB trebuie tratați timp de câteva săptămâni, cu antibiotice adecvate (amoxicilină, cefalosporină), cu macrolide pentru infecții diseminate, cu zinnat. De menționat un fapt important, și anume: tratamentul precoce poate elimina riscul evoluției bolii. În stadiile avansate, cu leziuni tisulare severe, există riscul ca recuperarea completă să nu fie posibilă.
În cazul formelor tardive de boală, durata terapiei este de cel puțin 11 zile, folosind cu prioritate cefalosporinele de ultimă generație, urmate de penicilină G, pe ultimul loc fiind amoxicilina sau doxiciclina. Corticoterapia antiinflamatoare este ineficientă și chiar dăunătoare, și nu se mai folosește ca terapie patogenică.
Profilaxie și combatere: 1) - măsuri față de izvorul de infecție - profilaxia este dificil de realizat, din cauza diversității rezervorului animal și a rezistenței căpușelor la insecticide; 2) - măsuri față de căile de transmitere - în zonele endemice, să fie folosiți pantaloni largi și bluze cu mânecă lungă, deschise la culoare, pentru a fi observate și îndepărtate imediat căpușele; este preferabil ca această manevră să se efectueze în serviciul chirurgical, uneori fiind necesară o excizie largă, pentru a avea siguranța că nu au rămas urme de căpușe; 3) - măsuri față de receptori: la gravide, după înțepătura de căpușă se administrează amoxicilină, din cauza riscului de infecție fetală; la adulți și copii, se administrează profilactic aceste medicamente.
În prezent, nu este disponibil niciun vaccin autorizat pentru LB.
Dr. MIRCEA GHERMAN, medic specialist de medicină generală
