CRIZĂ ȘI ÎN APICULTURĂ

Distribuie pe:

Cu un efectiv de 65.000 de familii, apicultorii mureșeni, peste 1000, organizați în cinci asociații profesionale, sunt catalogați printre primele locuri din România la capitolul producția de miere de o calitate deosebită, apreciată pe piața internă și externă. Cu o vechime de 60 de ani, Filiala Mureș a Asociației Crescătorilor de Albine din România, fiind cea mai veche organizație profesională din județul Mureș, cu 470 de membri înscriși la ora actuală,cu un număr de 10.000 familii de albine, reprezintă un posibil model de organizare în agricultură. De menționat că an de an, prin cursurile de calificare autorizate de asociație, sunt instruiți un număr de 60-100 viitori apicultori. În prezent circa 100 de apicultori profesioniști practică stupăritul pastoral în bazinele melifere din sudul țării și în zonele montane. Din nefericire, la această îndeletnicire nobilă mulți apicultori se gândesc să renunțe. Cauzele sunt multiple: schimbările climatice din ultimii ani, seceta prelungită, chimizarea excesivă din agricultură - fenomen care ucide sute de familii anual, nu în ultimul rând - dezinteresul vremelnicilor guvernanții față de acest sector de renume din istoria agricolă a României. S-a uitat prea ușor că mierea și produsele stupului sunt un excelent aliment și medicament, că albinele prin polenizarea culturilor agricole contribuie din plin la obținerea unor recolte bogate și sigure.

Anul acesta a fost unul dramatic pentru apicultorii mureșeni. Cei care practică stupăritul pastoral au reușit să-și acopere parțial cheltuielile de producție prin culesul la rapiță, de 5-10 kg de miere pe o familie, iar la salcâm circa 8 kg în medie, funcție de microzonele unde nu a înghețat floarea de salcâm. Apicultorii amatori, care practică stupăritul pe vatră, staționar au înregistrat un cules mult mai modest. Speranțe au fost la floarea soarelui, o cultură înființată pe 9.875 hectare în județul Mureș. Pe lângă faptul că este puțină în județ, canicula din ultimele săptămâni și hibrizii noi, au afectat puternic culesul de nectar. Din cauza erbicidărilor cu erbicid total, de tip Randaup, Glifosat, miriștile rămase după grâu și orz, sunt fără vegetație. Practic, foarte rar, găsești în județul Mureș un loc binecuvântat cu o floră capabilă să asigure hrană pentru albine. Majoritatea apicultorilor au constat că există pericolul să intre la iernat cu familii slab hrănite, incapabile să depășească iarna. Intervine și riscul să se renunțe la apicultura profesionistă, prin practicarea stupăritului pastoral. ACA Mureș a înaintat o petiție către Prefectură și Direcția pentru Agricultură, prin care se solicită un sprijin din partea guvernului de minimum 20 de euro/familia de albine.

VASILE BOTA

Lasă un comentariu